FORŢA MORALĂ: teodor dume: între două respiraţii

miercuri, 21 aprilie 2010

teodor dume: între două respiraţii

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea

nu mai e nimeni

mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respiraţii
se joacă un copil

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

despre "forta morala"

TOT RAUL SPRE BINE

Nicolae,draga,…Eu am peste 50 de ani. Dintr-o experienta relativ recenta prin care a trecut cea pe care m-am obisnuit s-o numesc din liceu “patria mea”,”patria noastra”,mi-am putut da seama ca uneori nu se stie prea bine cine in cine trage si de ce.

De aceea,gasesc ca “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant,

nu neaparat pentru blogul asta,(dar de ce nu?)

“Forta morala”,ca sa fie intr-adevar o “forta”,trebuie sa vina din interiorul fiintei. Iar ca sa vina din interiorul fiintei este nevoie ca omul sa-si dea seama si sa-si poata recunoaste ce are in interiorul propriei fiinte. (nu zic ca omul n-ar avea nevoie si de o sustinere morala din afara). Daca isi poate constientiza propriile deficiente,omul constient va putea,pe deoparte sa nu-i mai urasca pe cei care aplica alte principii si alte criterii decat cele pe care el-personal considera ca ar trebui aplicate,iar pe de alta parte ar fi dispus sa-si imbunatateasca caracterul propriu,ceea ce este usor de constientizat ca va folosi lumii.

Din cate am inteles eu de la Descartes,”eu sunt” ceea ce ma face/imi permite sa stiu despre mine ca exist. Ma misc,actionez,…dupa care imi pot da seama daca e bine sau e rau ca am zis ce-am zis si am facut ce-am facut,in functie de ce simt in legatura cu asta. Ma aflu pe mine insumi prin emotiile*,amintirile* si gandurile mele*. Asta ma ajuta mai degraba sa “merg catre” cine/ce sunt eu de fapt decat sa si “stiu” dintr-o data. Odata ce mi-am identificat capacitatea de a-mi creea ganduri proprii,mi-as putea permite sa folosesc oricare din aceste 3 elemente(*) pentru controlul asupra celorlalte 2,si asta imi foloseste in relatie cu celalalt/(fiecare din toti ceilalti). Faptul ca pe un astfel de blog apar ganduri si idei care sunt puse in miscare de semeni de-ai mei e un lucru bun,fiindca tine de viata,si daca tine de viata este o forta. Dac-ar fi “sa sap”,dincolo de faptul ca “morala” este un aspect incontestabil al vietii,as putea spune ca ”viata” este o consecinta a moralei. Se poate deduce lesne ca atat “morala” ca si “viata”,evolueaza. S-ar putea sa traim niste timpuri care ne vor pune in situatia de a ne schimba caracterul ceva mai “in forta” decat acest lucru s-a intamplat pe parcursul veacurilor. Spun asta fiindca viitorul n-are cum sa fie altul decat cel care se va prezenta ca o consecinta a propriilor caractere. Ideea e sa faca fiecare ce crede de cuviinta:nici mai mult,nici mai putin. Dar asta se si intampla de la sine. Pentru moment,as defini “forta morala” prin sintagma “tot raul spre bine”. In ceea ce priveste”moralitatea mea”,mi-am dat seama ca atunci cand ma simt bine in pielea mea nu mai deranjez pe nimeni,fiindca nu mai am nevoie sa deranjez pe cineva,iar iluzia ca altul m-ar putea deranja tine de proverbul cu calul care moare de drum lung si cu omul care moare de grija altuia Singura problema care ramane de rezolvat este sa-mi corectez deficientele ca sa ma pot simti cu adevarat bine in pielea mea,ci nu numai sa ma prefac/de amorul artei ca m-as simti. Multumesc,mk

COMENTARII:

Puneti problema delicat si ma impingeti la extrem cerandu-mi o analiza a propriilor deficiente si o autocorectare pentru a ma simti bine in propria piele, dar cu lanterna in ochi a proverbului ce creeaza spaima mortii prostului de grija altuia.
Draga MpunctK,
Am aparut si eu tot acu vreo 50 de ani intr-o comunitate care a inteles de milioane de ani sa se organizeze intr-un sistem politic. Deci dreptul la organizare este un drept al omului, si reiese si din ce spune Descartes: Eu am dreptul sa ma aflu pe mine prim emotii, amintiri si ganduri, sa-mi imbunatatesc caracterul si sa fiu astfel folositor lumii, daca eu cred de cuviinta sa ma implic. De preferat este sa te implici cat poti de mult si nu… exact cat trebuie.
Acest blog functioneaza ca o biblioteca in care sunt puse laolalta scrieri/atitudini despre viata imediata. Acest “lucru bun” este o forta doar in masura in care se observa ca diversi creatori au aceeasi atitudine de respingere a lumii actuale si, fara s-o spuna, doresc/cer schimbarea ei. Repet: creatori diversi, fara sa stie unul de altul, fara sa fie platiti sau sa execute vreun ordin, “merg catre” SCHIMBAREA ACESTEI LUMI.
Acum se pune problema daca am voie sa fac eu asta sau oricare altcineva?
Aici este limita (dv?): Daca omul are destinul prestabilit, inseamna ca raul lumii este trimis special sa produca meditatii/evolutii spirituale si trebuie lasat fiecare individ sa faca tot ce poate sa treaca de la suferinta crunta la cat mai bine in propria piele.
Numai ca…
eu am emotii, amintiri si ganduri. Acestea imi arata clar ca raul care exista in jur nu provine de la Dumnezeu ( inteleg cand se produc nenorociri si dezastre prin cutremure, secete, furtuni s.a.), ci de la om. De la omul care face parte dintr-o structura a puterii sistemului, sistem care poate fi prost, daca forma de organizare nu aduce bucurie/mai bine celor condusi.
Sa luam un exemplu: eu vietuiesc pe o patratica de pamant si sunt singur ca Robinson Crusoe. Dumnezeu mi-a oferit natura sa pot supravietui, raul nu poate veni decat de la Dumnezeu sau din interiorul meu, orice suferinta provocata mi se pare astfel dreapta. Acum sa vedem ce se-ntampla cand, langa patratica mea, asezam un al doilea individ? Inainte, daca alergam ore intregi sa culeg mure, odata obtinute, puteam sta/medita linistit, acum incep sa nu mai am liniste fiindca este posibil ca vecinul meu sa se opuna suferintei firesti (foamea sa ) autoprovocate prin delasare si sa-mi fure murele, prin aceasta sa-mi transfere suferinta. Adica el sa se simta bine in pielea lui cu pretul suferintei mele. Daca mai aducem un individ intr-o patratica incepem sa ne organizam si facem de paza cu randul. Daca mai aducem inca un individ, cel mai puternic va deveni sef si… astfel incepe organizarea statului- (degeaba!), dezastrul. Statul inchipuie programe fel de fel si-ncepe sa-mi ceara sa alerg toata ziua dupa mure si sa I le dau lui, de a ajuns pana acolo incat eu, care muncesc, sa nu am decat suferinte provocate de saracie, plus ca nu mai am timpul binefacator al meditatiei, deci al echilibrarii sufletesti de pe timpul cand eram singur.
Statul a devenit cu timpul o gasca de privilegiati care plateste autoritati sa controleze prostimea, dar ei nu sunt trasi la raspundere. Eu cred ca o forta morala, adica o organizatie cu oameni neplatiti de sistem si-ar putea crea parghii sa oblige statul sa respecte legile/promisiunile, sa-l oblige sa renunte la privilegii si sa actioneze cu egala masura pentru toti membrii comunitatii, avandu-se grija ca nimeni sa nu sufere de FOAME (cel putin)
Daca societatea civila nu s-a organizat, a platit cu razboaie si revolutii, fiindca a fost pusa deseori in situatia sa nu mai suporte suferintele provocate de sistem/oamenii suspusi.
Asadar ideea organizarii fortei morale ca organism civic nu este deloc gresita. O sustin emotiile, amintirile si gandurile novatoare.

Ma opresc aici, poate continuam discutia fiindca, dupa cum bine spuneti: “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant”

FORŢA MORALĂ

miercuri, 21 aprilie 2010

teodor dume: între două respiraţii

Niciun comentariu:

Totalul afișărilor de pagină

VIZITATORI UNICI

INFORMATIE

MEMBRI

Etichete

despre "forta morala"