A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 15 mai 2010

am citit:"poem după atâţia şi atâţia ani" (tku)

a trebuit să plec de acolo. chiar a trebuit.
înainte să mă sufoce oraşul.
înainte să nu-mi mai doresc niciodată
să găsesc vreo ieşire.

acum, după atâţia şi atâţia ani,
când fumez la balcon ca insomniacii,
când miroase toată strada a salcâm,
realizez că are sens. are mult sens.

nu la modul profund, legat de destin,
ci la modul pragmatic,
ce ţine de supravieţuire.

sunt crizele alea spre exemplu, teama
că dacă nu ieşi din casă, pe stradă,
sigur ceva rău are să se-ntâmple. şi ieşi,
deşi ştii că mai bine-ar fi fost să n-o faci,
căci asta înseamnă că teama ta e reală.
că problema există cu adevărat.

dar ieşi şi te plimbi şi te-aşezi undeva
şi fumezi şi uşor, uşor trece.
şi nu mai contează decât c-a trecut.

aşa şi atunci. aveam optişpe ani, abia
terminasem liceul şi viaţa mea era deja
praf. nu vreau să-mi amintesc multe
din perioada aia, din ce simţeam.

doar că a trebuit să plec de acolo. a trebuit.
căci văzusem în ochii maică-mii teama. durerea.
un fel de fluture de noapte în cutele perdelei.

şi nicio dimineaţă limpede.
niciun somn liniştit, fără vise.
atâtea zile la mol privind spre adânc,
atât de aproape de valuri.

acum, după atâţia şi atâţia ani,
când fumez la balcon ca insomniacii,
când miroase toată strada a salcâm,
realizez că are sens. are mult sens.

cum îmi spunea când eram copil maică-mea:
gata, gata, mai rabdă puţin, ai să vezi,
o să treacă. a şi trecut deja.

Niciun comentariu: