A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 7 mai 2010

am citit:www.arcadia-solum.blogspot.com

Dreptul la prostie (I)

Am făcut şi eu parte din oastea celor care-au citit "Mara" şi-au sfârşit zicând ca Slavici, că "o singură datorie are omul, să nu fie prost". Între timp am îmbătrânit şi m-am răzgândit.
Mă răzgândesc mereu asupra lucrurilor, e unul din multele mele păcate. Dar mă consolez cu gândul că, în fond, câtă vreme răzgândelile mele nu aduc atingere nimănui îmi pot asorta cugetarea de la butonieră cu anotimpul sau culoarea rochiei.
Aşadar, la momentul actual, acord dreptul la prostie oricui îl solicită. Recunoscându-mi-l şi mie, cu egală dreptate.

Se spune că inteligenţa e constantă dar, populaţia fiind în continuă creştere, deşteptăciunea se diluează vertiginos şi periculos.
De ce să te agiţi, prin urmare, dacă vecinul de peste drum, sărac lipit, în loc să pună osul la treabă, bea din zori în seară, cu urechea ciulită la Nicolae Guţă care se tânguie de pe pervazul ferestrei de se înmoaie casetofonul? E dreptul vecinului să şadă la umbră şi să se regăsească în maneaua lacrimogenă a cântăreţului cu pricina, unde eroul e părăsit de prieteni în plină ananghie, nevasta i-a fugit din bătătură iar el a rămas doar cu pălinca drept panaceu pentru toate durerile fizice şi sufleteşti.

Dacă elevul pe care-l meditezi de patru ani - cu nădejdea din ce în ce mai palidă că progenitura îşi va lua finalmente examenul de bacalaureat - e adeptul stilului minimalist şi refuză să-şi decoreze creierul cu mai mult de patru idei fixe principale, nu e deloc cazul să ştirbeşti dreptul lui inalienabil la prostie. Oricum suntem mulţi şi inteligenţa n-ajunge pentru toţi.

La fel, e lipsit de eficienţă să te băşici că vecina de palier ţi se plânge de vreo 5 ani că nenorociţii de bărbaţi o seduc şi-o abandonează, invariabil, după o lună. 'Geaba-i explici de-un cincinal încheiat că cererea în căsătorie, pe plaiurile noastre, încă o mai fac bărbaţii (după două luni dacă Ileana Cosânzeana e albă, frumoasă şi are casă, după doi ani dacă e albă şi frumoasă şi după douăzeci de ani dacă e albă, grasă şi n-are casă), vecina e liberă să nu aplice sfatul pe care i-l dai, aşteptându-şi de fiecare dată pretendenţii cu ciorba caldă şi nota de-nsurare pe masă. E dreptul ei să tragă câte duble vrea, până-i reuşeşte telenovela.

Dreptul la prostie (II)

Sunt siderată de câtă prostie pot să dea dovadă unele femei!
Că sunt şi bărbaţi proşti de înţepeneşte luna pe orbită, e drept.
Însă prostia lor e cumva grobiană, dar onestă. Te lasă fără replică.
Iei notă, înţepeneşti o clipă şi pe urmă mergi mai departe.
Prostia masculină se explica prin ea însăşi, dacă vreţi, nu-ţi stârneşte dileme existenţiale.
Prostia femeiască e infinit mai complexă, mai tenebroasă, mai cu poalele-n cap, mai urâtă, mai vulgară. În faţa prostiei femeieşti nu prea poţi rămâne pasiv, eşti silit la o reacţie, la o replică, la o cugetare.

Cunosc un bărbat de o frumuseţe mult peste medie. O frumuseţe incontestabilă, care uneşte sufragiile femeilor şi-ale bărbaţilor deopotrivă, care satisface toate gusturile, care nu stârneşte nici un fel de polemici, nici un fel de răutăţi. Ei bine, s-a unit consensual bărbatul ăsta frumos, cu o femeie cu 12 ani mai bătrână decât el şi urâtă între aceiaşi parametri cu care am descris frumuseţea lui: nimănui nu-i poate părea frumoasă, nici măcar mumă-sii. Nici chiar ea nu poate contesta un adevăr atât de evident. Femeia asta îl devorează cu gelozia ei, îi ofileşte retina cu urâţenia ei, îi muşcă din viaţă cu răutatea ei şi totuşi el rămâne cu ea, nefericit până în citoplasma celulară. Odată l-am întrebat direct: te şantajează cu ceva? Ai ucis pe cineva şi libertatea ta depinde de tăcerea ei? După câteva secunde în care părea că vrea să condenseze lungile cugetări la soarta proprie, mi-a răspuns: nu, sunt doar prost!

Cu femeile, situaţia se complică îngrozitor. De la relaţii la reacţii, de la concluzii la decizii, de la mentalităţi la realităţi, totul poate lua forme abracadabrante.
Prostia capitală a femeilor, în opinia mea, este că nu au pace până nu privesc peste sau prin gard, la vecinele lor.

Dacă vecina-i frumoasă, urlă din toţi rărunchii că frumuseţea nu face casă bună cu deşteptăciunea şi că, deci, prostia vecinei e direct proporţionala cu frumuseţea ei. Nu contează că vecina are doctorat iar criticoasa abia a terminat 8 clase primare, ea emite oricum sentinţa. Cu ficatul, capul fiind obiect de decor.

Dacă privind peste gard, femeia zăreşte o purtătoare de minunată rochie vaporoasă, de mătase naturală, cu un imprimeu magnific, n-o va admira onest, aşa cum s-ar cuveni, ci va slobozi printre dinţi o apreciere despre transparenţa vulgară a materialului şi-a purtătoarei.

Dacă vecina e agăţată de braţul unui cipăndel iar masculul din ograda personală seamănă mai mult cu Danny DeVito decât cu Schwarzenegger în perioada de glorie, n-o să zăbovească nicio secundă până să declare că musculosul e un afemeiat care exploatează prostia încornoratei, dar va zăbovi preţ de câteva secunde imaginându-se în braţele lucrate ale înşelătorului.

Pentru semenele care posedă bărbaţi bogaţi, stă pregătită gata de expulzie sentinţa de hoţie: niciun om cinstit nu are cum să se îmbogăţească, stie ea foarte bine, uitându-se la "al ei", care se speteşte muncind ca paznic la uzină. Numai cei care fură de la stat, de la gura amărăşteanului, numai ăia fac averi pe care le cheltuie nişte căpuşe fără creier.

Dacă arendaşul personal se zgâieşte salivând la silueta de peste gard sau dacă, doamne fereşte, a şi sărit gardul, prostia femeiască intră în comă profundă. Ca să-şi revină, arendaşul nu trebuie decât să se întoarcă spăşit (dar satisfăcut) în ograda proprie şi să-i indese în guşă comatoasei, în funcţie de contul din bancă, cheia de la un Mercedes C klasse sau trei ecleruri cu cremă şi să jure că în veci de veci n-o să mai sară pârleazul. Lovită de copita cailor putere sau, după caz, gresată de untul din cremă plus promisiunea gogonată de fidelitate veşnică, muribunda îşi va reveni imediat în simţiri şi se va uita cu ochii umezi de dragoste la frumuseţea ei de bărbat deştept care a fost atras în mrejele păcatului de ticăloasa, idioata, nenorocita, desfrânata, leneşa, ipocrita, sluta de vecină care-a ieşit în curte să dea mâncare la găini taman când bărbatul ei perfect venea obosit de la muncă, insolat şi cu judecata afectată de gândurile la familia lui, la nevasta lui şi la pruncii care-l aşteaptă acasă cu ciocurile căscate de foame.

Bun înţeles că sunt şi femei deştepte. Care dacă văd o femeie inteligentă şi frumoasă gândesc că, uite, sezonul ăsta se poartă combinaţiile exotice; care dacă văd o femeie mai slabă, în loc s-o pizmuiască spunând că e atât de rea că nici carnea nu stă pe ea, se duc acasă şi-n loc să înghită pe nemestecate tot ce găsesc prin frigider şi pe urmă să dea fuga să-şi facă lipoaspiraţie, înghit un buchet de trifoi cu patru foi care să le poarte noroc în cura de slăbire; care dacă văd că bărbatul personal începe să adulmece alte parfumuri, să admire siluete mai zvelte şi buze mai relaxate şi mai tăcute, în loc să-şi ridice poalele-n cap, să urle în cele patru zări şi să ameninţe cu sinuciderea sau cu tribunalul, strâng din dinţi şi cugetă la cauze.
Şi dacă ajung la concluzia că parfumul lor de roze râncezeşte la soare, renunţă la ideea balansoarului de pe verandă în care visau să se bronzeze mâncând tiramisu şi cu banii ăia îşi cumpără Verry Irresistible Femme de la Ginechy cu care se parfumează discret după duşul relaxant de după ora de fitness. Şi-n loc să-şi întâmpine prinţii consorţi cu gura mare rujată cu Dior - micro diamante, la un preţ exorbitant, îşi aştern, pe buzele tăcute, un zâmbet inestimabil.

Niciun comentariu: