A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 24 septembrie 2010

Teribila forţă a plictisului






Da, tinerii au ce spune. Plictisul este o boală a bătrâneţii. Doamne fereşte de oameni tineri cuprinşi de această teribilă boală. Astfel îmi explic numeroasele cazuri de crimă în lume. Desigur, infracţiunea nu este un corolar al unei anumite vârste. Dar am convingerea că ea se naşte din imposibilitatea individului de a-şi stăpâni energia negativă, saţiul, lenea de a gândi raţional, multe alte cauze. Urme de copite, condeie stinse, aşa scrie un poet, eu îl citesc, nu ştiu ce vrea să spună.





Disperat revin la Kafka. Metamorfoza lui Samsa, colonia penitenciară,

scrisoarea către tatăl său, aşteptarea din faţa Legii, lumea nu s-a schimbat. Înţeleg de ce voia bietul Franz să i se ardă manuscrisele. Spera că astfel răul o să dispară.



Kant în flăcări, scria Canetti. Adică raţiunea. Focul a fost obsesia care parcă previziona al doilea război mondial. Aşa cum Rinocerii lui Ionescu reprezintă tot ce este mai rău în oricare sistem.



Spinoza pare a spune ceva total ininteligibil – Esenţa omului nu include existenţa necesară, adică se poate ca un om sau altul să existe sau să nu existe. Mă simt ca un idiot în faţa acestei fraze.



Înainte de a păşi în Purgatoriu trebuie să simţi, dar poţi să nici nu simţi PRĂBUŞIREA. Urmează o simplă vizită nocturnă, apare tatăl, uneori o soră îşi iţeşte chipul, conversezi cu profesorul mort de prin anii 60, eşti citat de o instanţă inferioară, mai faci o cursă în noapte, ei bine, eşti arestat, poate împuşcat, te trezeşti la birt şi strigi, mă, asta e ţuică sau ce mama dracului aţi turnat în oala asta de noapte? Îm final apare Judecătorul Suprem. Silence.





BORIS MARIAN

Niciun comentariu: