Anticomunismul

Anticomunismul de tip ”bolșevic”






A fi anticomunist fanatic azi, mi se pare la fel de reprobabil cu a fi fost comunist fanatic în anii 50-80, de pildă, în România. Unii, de la noi și de peste mări și oceane mă vor condamna, o să-mi strige în ureche ori pe Internet, comunistule, dacă nu chiar, idiotule! În accepția lui Dostoievski, da, mă simt onorat de asemenea țipete. Bolșevicii spuneau, cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Naziștii erau mai drastici, alături de noi (la putere) nu are loc nimeni.

Ei , bine. Cine sunt acești anticomuniști fanatici și de ce trebuie să fie fanatici? Am să o iau mai de departe, din China. O conducere mult mai inteligentă, a unui partid mai comunist decât multe altele, în trecut, a reușit discret și fără debandadă ( desigur nu se pot trece cu vederea represaliile din centrul Beijingului, din provincii, din Tibet) să aducă pe porțiuni un capitalism autentic. Adică o economie liberă, de piață, fără o politizare demagogică, așa cum se practică la noi și în alte părți.

Trecerea de la un sistem represiv, stalinist, național-comunist la un liberalism fără legi, strategii, controlat de grupuri formate ad-hoc din foști profitori ai regimului răsturnat în 1989 sau din norocoși veniți cu mâinile goale, dar cu o poftă de furat ce depășește închipuirea noastră naivă nu trebuie privită și nu poate fi privită cu mare simpatie, iar pentru cei care au sărăcit întretimp sau nu au câștigat nimic pare chiar o calamitate. Rezultatele se văd. Apar personaje dubioase, cefe îngroșate de multe bunătățuri aduse cu facturi false în sânul familiei, se plimbă acești răsfățați ai soartei pe la DNA, apoi la TV, amenință, râd, plâng, se înmulțesc, aud că s-au făcut 500, eu cred că sunt peste 10.000, un circ în regulă. Înainte de 89 știam că erau cam 70.000 de activiști civili și încadrați la Secu, poate mai mulți, poate 700.000 care o duceau bine, adică aveau casă, mâncare, haine și mai mergeau printr-o țară, acolo, în Europa. Dar acești 10.000 nu numai că s-au umflat de o mie de ori mai mult, dar au adus și țara la sapă de lemn, au nimicit agricultura, turismul ( era el tare bolnav și înainte), industria de toate tipurile, grea, mijlocie, ușoară, au adus produse din import de toate soiurile, comerțul, bugetul fiind în mâna unor gestionari pe care nu îi cunoaștem. Atunci, cum vii tu, mare teoretician și lauzi un liberalism care nu satisface decât o oligarhie?

Nu ajung noțiunile de democrație și liberalism ( de la libertate), niște baloane umplute cu aer curat? Vedeam mai deunăzi, pe un post TV, un personaj care se lăuda ce bine a condus el propriile afaceri și dorește să ajute țara să iasă ... din noroi. Păi el cum a adunat propria avere, că nu avea nimic în 1989 sau avea la fel ca restul populației? .

Mi se va spune că nu poți avea o categorie de biznesmeni fără a-i ajuta să se îmbogățească. Este adevărat că egalitarismul ne-a cam costat, am ajuns săraci cu toții (aproape toți) înainte de 89. Dacă este bine acum, atunci ar trebui să tăcem din gură. Dar nu se tace. Sindicatele, mult timp ținute în hamuri, au pornit în stradă. Extremismul de dreapta, așa, discret, se mișcă, un CUVÂNT LEGIONAR pe ici, pe colo, un îndemn la dictatură, pe undeva, iar așa numita stângă comunistă nu există, nici cea social-democrată, cu tradiții europene nu se vede, că PSD are viraje și este plin de viermișori, vorba cronicarului, pe dinafară măr înflorit, pe dinăuntru lac împuțit. Sunt absolut de acord cu ceea ce mi-a spus deunăzi cineva- vechiul sistem a desființat elitele, a desființat libertatea de expresie, de comunicare. Dar în istorie economicul primează, oricare sistem care nu poate asigura un trai decent unei întregi populații nu are cum să reziste mult timp. De fapt are - faraonii și alți monarhi în antichitate au dăinuit mult timp, dar imperiile lor s-au prăbușit la un moment dat, tot din motive economice și sociale. La fel și URSS, statele cu regim totalitar de tip sovietic au căzut. Personal nu am soluții, dar nici fanatismul nu este o soluție, bolșevismul este o boală , de fapt intoleranța la dialog politic, social sunt boli grele, cine crede că poți ideologiza la nesfârșit ceva ce nu funcționează, se înșeală.

Acolo unde începe lupta pentru idei, cad oameni, scria Kafka, iar Canetti i-a reluat ideea, scriind ”Masele și puterea”. Nu ne place cuvântul ”mase”, dar nici nu dorim funeralii cu Missa solemnis după bătălii sângeroase.



Boris Marian