Never

Never say never




Parcă Shakespeare a zis chestia asta, poate cineva în LOVE STORY, dar sună bine. Mulți mi-au spus să nu-i mai caut NICIODATĂ.

M-am gândit, dacă vine o catastrofă, rămânem numai noi, doi pe Pământ, ce facem, nu mai vorbim între noi?

Mi-a spus cineva și gata a fost. Nici un semnal. Puteau să se scufunde ambele continente americane. Mi-a spus altcineva, a revenit, dar revenirea nu a fost de bun augur. Porumbelul Păcii a zburat alături. Un critic serios, pe care îl simpatizez mi-a spus, niciodată și dus a fost. Am rămas ca oază în pustiu. Eu nu cred în acest niciodată. Nimic nu este definitiv, nimic nu este complet finit, nici faptele rele nu sunt perfecte. Prea ușor ne condamnăm la o moarte civică.

Iar asta este doar o jumătate din amar. Ninsoare cu ploaie și soare. Exact cum este uneori viața. Rezemat de un zid, simți că zidul se topește, este un zid de zăpadă. Avem impresia, uneori, că spunem ceva rezonabil, dar nu este așa. Putem, avem dreptul să retractăm. Numai ordinele militare nu se mai pot întoarce după ce au zburat în eter. Parcă ar trebui să fim mai elastici, mai oportuniști, mai mincinoși, lași, iubitori, să lăsăm ștaiful, ori e laie, ori bălaie. Este bălălalie. Principii? Ele există exact ca și legile, unii spun că le respectă și le calcă în picioare, alții nu spun nimic și le respectă.

Mă îngrozește cuvântul niciodată, este corbul lui Poe- NEVERMORE! Citiți poemul și nu veți rosti niciodată acest cuvânt îngrozitor. Noi, europenii ne deosebim de orientali și de alte populații prin relativism. Einstein s-a născut în Europa. Dacă era un pui de amerindian sau un japonez sau un mandarin chinez , nu aveam nici un Einstein. Eu admir tăria de caracter a celor pomeniți mai sus, dar eu sunt pentru Pantagruel, Gargantua, Don Quijote, baronul Muenchhausen, Jules Verne, Dumas, alți inventatori de minciunele. Chiar și Hugo îmi place. Eu nu tai nodul gordian, ca Alexandru. De fiecare dată când spun niciodată, nu mă țin de cuvânt. M-am lăsat de fumat când am spus – voi încerca. Dacă spuneam „niciodată”, a doua zi eram cu țigara în gură. Lucru verificat. Tenacitatea este verificabilă în timp. Bine, stimate lector, nu ne vom mai citi niciodată. Este bine?



BORIS MARIAN