vineri, 3 decembrie 2010

Artistul ca enigmă

Artistul ca enigmă






Artistul ca enigmă, emblemă, siglă,

Delicat, natură la miez de noapte,

Un bâtlan a zburat înspre sud, ceva trist,

Ceva mortal, ca o durere suspectă.

Cine spunea că numai Dumnezeu

Are dreptul la existență?

Are dreptate? Și este trist acest Dumnezeu?

Suntem noi doar stații facultative

în trecerea timpului?

Un obelisc negru a fost așezat în centrul

Paradisului.

Fratele meu este strigătul, scria

Din adâncul cenușii fratele Benjamin,

l-a auzit cineva? Probabil.

Dar va veni ora când noi vom vedea

De undeva, de sus, cum ne vor privi alții.





Boris Marian

Niciun comentariu: