A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 10 decembrie 2010

Ce facem?

Ce facem?




Eccesiast cap.I- Răsare soarele deasupra Pământului, grăbește –n pasul zilei, apoi coboară în același loc ca ieri, alaltăieri





Plutesc într-un fluviu tulbure, cenușiu, crocodili roșii mă caută, mă sfâșie. Un frate îmi înfige pumnalul în spate. Caut să ies la mal, dar fluviul mă trage după el. Este rău și nesățios. Nu mă înțeleg nici pe mine, nici pe alții. Fluviul ne trage pe toți. Crocodilii roșii mă sfâșie

Apoi se întorc pe spate și digeră liniștiți carnea mea roșie. Cerul este roșu, Dumnezeu este roșu, îngerii și eri, de mal se revarsă lături roșii, dar fluviul, impasibil rămâne cenușiu, tulbure, ce să fac? Ce facem?

În valuri de pământ se apropie furtuna. Aud rafale, clipele și orele și zilele, simt pe față stropi de sânge, un strigăt de uimire. Un geamăt întyr-o vioară neagră, frântă pe care-o ții în mâini și nu mai cântă.







Cel care plânge, cel care pierde tot sângele, vântul de toamnă peste o groapă uriașă, blesteme și țipete-n beznă, oseminte se nalță, se caută, se găsesc, nu au liniște, lacrimi de piatră, asprul pământ, fără glas se ridică statuia, ani și ani nimeni n-o vede, apoi o văd toți și nu cred, Doamne, nu cred.





Numai copiii știu să glumească în fața morții.





Chiar dacă scapi, chiar dacă vei povesti, nimeni nu te va crede, spuneau pietrele din pavajul careului de execuție.





Boris Mehr

Niciun comentariu: