Gura ei aștepta sărutul

Gura ei aștepta sărutul.




Gura ei aştepta sărutul, lacrimile ei erau o chemare a fericirii, inima ei se zbătea încă, prinsă în plasa copilăriei şi totul a fost curmat de un glonţ, de o ardere intensă care a pornit glonţul, de mult trupul ei zace inutil în pământ, sufletul ei este departe, mâna care a ţinut pistolul, scrie azi despre trecut, desprte dreptate şi neagă istoria fetei moarte.





Nu te teme, şi-a spus, vântul sorbea din căldura trupului său, nu te teme, şi-a spus, tremura ca o stea tot mai înaltă deasupra pământului. Memoria nu face zgomot ca şi morţii, împuşcăturile sunt amortizate, focurile s-au stins, dar nu este întineric, memoria este fiica Luminii, aşa cum şi morţii pe care îi iubeşti sunt ţesături fine de lumină.





Cine a zvântat sudoarea celor duşi la execuţie? Cine i-a privit în ochi cu ochii milei? Cine le-a pus degetul pe bizele în murmur? Cine a oprit execuţia, a dat la o parte ţeava flămândă a puştii, a ridicat bătrânul, femeia, copilul? Toată treaba au dus-o la capăt trăgaciul şi glonţul plecat fără gânduri şi fără întoarcere. În rest nu era nimeni.



BORIS MARIAN