Infernul

Infernul de după Dante






Discutând cu voi, uneori,

Mă simt ca Don Quijote,

Semănați, frații mei,

Cu morile mari de vânt,

Depindeți de vânt,

Mă simt înălțat,

Când discut cu voi,

Apoi, trântit de pământ,

mi-amintesc că există catehisme,

regulamente, soldați cu cizme,

ordonanțe, ofițeri, iar eu nu sunt

nici soldat instruit, cel puțin.





Eu sunt un alienat obișnuit,

Tu ești la fel ca mine, lector ipocrit,

Trăim în lumea celor alienați,

Mă-ntreb, pe Marte, sunt femei, bărbați?

Ei se iubesc? Ei cântă fericirea?

Trăim în alienare, asta-i firea

Bietului pământean, ce poate el

Să facă, dacă-i păcătos, mișel?

Exagerez, moment de oboseală,

Dar va veni odihna, sâc! Finală.





Un măr strică un măr,

Un măr strică alt măr,

Ș.a.m.d., planeta rămâne

Fără meri, peri, pruni, palmieri,

Iarbă, crocodili, rechini, pinguini,

Ce ți-este cu acest vierme fără nume?

El a venit din cosmos,

s-a înșurubat în noi,

Unii mor cu el fără să-l simtă,

Alții-l îngrijesc, îl scot pe gură,

Amenință tot ce este în jur.

Știința este încă neputincioasă.





Cineva îmi dorește moartea,

O umbră din Andromeda,

A coborât pe pământ,

Cuvintele mele se întorc

Împotriva mea, accept uitarea,

Dar umbra din Andromeda

Ucide uitarea, este mai trează ca oricând,

Gata să tragă, fraze- gloanțe- obuze,

Frazele ucid sufletul, dar eu sunt Daniel,

Nu mă tem de umbre.



Boris Marian