sâmbătă, 19 februarie 2011

Nu știu care

Nu știu care






Din noi a scris această pagină,

Lipsa de temei este inepuizabilă,

Dorința de înțelegere împedică-

Nțelegerea, dar și lipsa dorinței

Duce în aceeași ogradă.

Tineri și ageri eram,

Copacii gemeau sub vânt,

Doi ochi în noapte,

Ochii tăi, două buze,

Buzele tale, sfârcuri

Repezite de palmele mele flămâmnde,,

Ce mai puteam înțelege?

și cine dorea?

Noaptea cea lungă.





Ideile seamănă cu gâștele sălbatice,

Cu ele vom străbate globul,

Unui om îi trebuie o jumătate de veac,

Nesocotind că viața este un vis.

Crezi în Dumnezeu, prietene?

Atunci să nu râzi decât de tine însuți.

Să-ți biciui sufletul cu propriul râs.

Ne aflăm într-un adăpost, la pândă.

Am ieșit din deșert.

Als- Ob, spune gâsca în zbor,

Fără a ști cine-i Als,

Cine-i Ob, de fapt

Suntem la vânătoare.





Boris Marian

Niciun comentariu: