Moartea eu-lui

Moartea eu-lui





La ceai, cu ceilalți ședea,

În sinea lui urla cu lupii,

Brusc a zâmbit, ca un etrusc,

Aproape că-l durea.

Privea departe, în adânc,

Adâncu-l absorbea total,

Vorbea la întâmplare,

Cum plângea

Singurătatea-n el.

A încercat din amintiri

s-aducă ruga, în zadar,

Nici Domnul nu era cu el,

Doar el, doar el, doar el.

Mi-a spus – eu mă cunosc puțin,

Cel mai puțin dintre voi toți,

Ne-a părăsit, știam precis

Că stă și scrie undeva,

De nu s-a sinucis.



Boris Marian