sâmbătă, 2 aprilie 2011

Ai multe vieți

Ai multe vieți


Ai multe vieți, dar nu știi ce să faci,
Chiar dacă pari un tip hotărât și vioi,
Iei o viață, dai cu ea de pământ,
Vine alta, te iubești cu ea,
Adică iubești până la pierderea
Numărului de ani, vei fi fericit la final?
Nu știu? Mai ai o viață, o descrii
În toate culorile, inventezi,
te duci și pe alte planete, vezi cam același lucru.
Revii, casa este în ruină, o vietate se învârte
Prin curtea golită de hoți, casa răsună
A tobă spartă. Atunci?
Mai scoți o viață, încă una,
Dar până când, Doamne,
Doar nu suntem toți niște Iovi bigoți,
Mai avem nevoie de un sărut,
De un bună-dimineața, un pic de soare,
Iei orătania din curte și o crești cu grijă,
Până devine Pasărea Măiastră.


Boris Marian

Niciun comentariu: