retrospectiva 2011

Boris Marian:
"Și totuși să scrii, să scrii pătimaș/ În timp ce te pipăie mâinile orbilor,/ În timp ce strigă surzii – „Curaj”"

"Poate că eu as fi trecut/ Nepăsător, cum suntem toți,/ O omenire de netoți"

"Profilul meu se schimbă/ După cum iubirea se apropie/ Sau se depărtează"

"Ce cauți tu ești tu însuți. "

"Precum nectarul veșnicei vieți,/ Morții ne-ngână, par-că sunt beți"

"măi Lache,/ De ce să nu ne strivim/ Între noi, ca doi eroi/ Ai Nimicului?"

"Suntem mezinii unei istorii bătrâne"

"Nu-s nopțile de vină,/ Să dăm masca jos, prieteni,/ Domnul ne binecuvântă doar la naștere"

"„Tu nu exiști”, spunea,/ Exist, dar din voință."

"Poemul este pariul cu mine însumi,/ Dacă pierd, înseamnă că eu exist în afara mea"

"Cele mai firave flori cresc pe buza/ Vulcanilor nestinși."

"Deschid fereastra de la etajul șapte,/ Simt nevoia irezistibilă să zbor,/ Aș dori să planez peste oraș/ Să nu mai revin la etajul șapte,/ Există ceva mai banal/ Decât cifra șapte/ Nu vorbesc despre simbol,/ Dar etajul șapte ar trebui desființat."

"Spre deosebire de buletinele de știri,/ Viața mea curge monoton,/ Nu beau alcool, nu mă droghez,/ Nu fumez, ascult doar Brahms, Ceaikovski./ Citesc poezia care devine tot mai aspră,/ Ca o femeie cu multe divorțuri,/ Sunt disperat, drame sentimentale nu am/ Ca tânărul Werther, mă trezesc dimineața/ Precum stăpânii de câini, poezia mea unde este?/ Pun la repezeală computerul, creierul meu este gol./ Doamne, ce scriu? Dar ceva se dezleagă,/ Ca în Ziua Dintâi, punctul devine masă,/ Cuprinde timp și spațiu, mă aflu din nou/ Pe linia dintre cele două stații,/ A și Z, călătorii urcă, alții coboară orizontali./ Iar eu fluier o melodie, ”Ce bine că ești/ și nu o sfeclești”, asta îmi spun mie însumi,/ deși asigurarea o am plătită la zi."

"eram doi,/ altfel cum puteam să ne binecuvântăm?"

"Stai grănicer uitat la hotar/ și pasărea trece și râde în zbor/ și ochiul tău plânge interior."

"În rest cotidianul mă obosește,/ Ca și vorbele grele,/ Disprețul unor inexistenți,/ E nebun, spun unii, trăiesc din iubire,/ Credeți ce vreți."

"Ideile seamănă cu gâștele sălbatice,/ Cu ele vom străbate globul,/ Unui om îi trebuie o jumătate de veac,/ Nesocotind că viața este un vis."

"M-am obișnuit cu strâmbătatea/ Copacilor loviți de grindină,/ Cu neiertarea evelor/ care jurau Iubire, neiubindu-mă,/ Cu amenzile, cu viața plicticoasă/ Uneori ca ploile tomnatice,/ Nu m-am obișnuit cu mine"

"sunt un om .liber,/ Maimuțele lui Brueghel/ Erau libere pe pânză,"

"Eram urmărit, eram neiubit, trebuia să fiu politicos.. Primeam o palmă, spuneam mersi. Un picior în fund – mersi. Vocea mea nu exista, majoritatea are întodeauna dreptate. Ceri scuze că exiști."

Teodor Dume:

"mi-e teamă că aş putea rămâne
o bucată de hârtie scăpată pe jos
sau poate o cărare pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată"

Marina Țvetaeva:
"Refuz să mai exist/ în lumea fără oameni "

Vasko Popa:
"Mă înmulțesc într-un ecou/ al urletului"

Declar versul primaverii 2011: " să scoatem cerneala,/ să plângem pe coala cea albă, mireasă,/ cum plânge o coasă" (B0ris Marian)

nota: multumesc Boris si TeoDu pentru ca tineti aprinsa flacara acestui mic spatiu. Nu am rezolvat problemele personle, accesul la internet imi este daruit de un prieten. Va iubesc!