joi, 21 aprilie 2011

am citit: Antrei Kranich

nu pentru tine

trăiesc viaţa asta de parcă aş vizita un muzeu din goana trenului
acelaşi ritm aceeaşi legănare aceeaşi somnolenţă continuă
din care mă trezesc doar ca să mut singurătatea în celălalt plămân

nu mai ştiu nu mai ştiu ce gări mi s-au perindat pe sub unghii
le văd roase până la carne şi asta mă anunţă că sunt încă departe
mi-e sete omule mi-e foame dar mi-e frică să cobor dacă rămân
şi devin un cerşetor dacă nu ştiu să dansez destul de prost ?

stăm faţă în faţă omule pe câte o canapea identică
ba eu citesc ba tu muşti dintr-un ou fiert ba eu îmi imaginez că fumez
te încui în muzica ta în cartea ta şi doar dacă te-aş călca în picioare
ai recunoaşte că eşti acasă
respirăm egal şi tot egală frica ne atârnă de gât ca un ştreang

urlu urlu urlu urlu urlu

dar toate urletele nimeresc sub roţile trenului
fără ca tempoul să se piardă
uneori urletele mele mă adorm

vizitează-mă cât să adun de-o pâine

2 comentarii:

Suflet de curva spunea...

scrie cam mic. tot ce am inteles, a fost cuvantul ''tren'' :)))

nicolae spunea...

am corectat.