am citit:Ottilia Ardeleanu

nimic din ce ştiam

de fiecare dată când mă întorc
în apartamentul meu totul mi se pare schimbat
sunt altcineva
niciun obiect nu-şi mai află locul în imaginaţia mea clătinată

îmi cresc altfel de rădăcini
ale altcuiva instalat în mine
ca în canapeaua de la fereastră prin care
chiar cerul a îndrăznit să se tulbure
deasupra trecătorilor neobişnuiţi

orice lucru atins de privirea mea se retrage în el
aş pipăi zadarnic acele contururi
le-aş pierde nedumerită
printre degete

dar cum o să procedez cu aceste cuvinte
care dintr-odată
îmi par false mate disonante
şi nici nu sunt sigură că-mi aparţin

m-am rătăcit într-o lume deformată
totul îmi e străin aici

oamenii se prăbuşesc

oamenii care dor

zâmbesc
în timp ce
lupţi
cu mâine

bătrânii îşi caută cel mai strâmt loc
să se poată retrage lăuntric
copiii se ascund după lacrimi
întru părinţi
ceilalţi cultivă motivaţii pe sub piele

fiindcă încă nu s-a declarat o zi a iubirii
cât viaţa

cei mai dureroşi oameni
continuă să uite zâmbete
în noi

sfidarea
damă de companie