miercuri, 27 aprilie 2011

am citit: Andreea Teliban

măcinându-mă lent

bate toaca-n turnul mare
clopote clincăie ceva despre păsări
stoluri întregi nu mă pot umple pe dinăuntru și
zboară de la coastă la alta
de la un plămân la celălalt

dar cine sunt eu
soldaților de pe tranșee
marinarilor pierduți în larg
minerilor din cel mai mare mormânt
aviatorilor rătăciți în văzduh
vouă nu vă pot spune nimic
pot doar să fac dragoste cu fiecare căci
iubesc bolnavii de viață
și trupurile noastre-mpreunate sunt
cușcă pentru toate dezastrele lumii
toate adânc închise în mine
mucezite și umede
mucezite și umede ca drumurile ce duc spre tine

nu ți se va întâmpla nimic rău dragul meu

aș putea spune
când luminile de veghe se sting și
cea mai lungă noapte mă înghite cu totul

dar cine sunt eu?

Niciun comentariu: