A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 6 aprilie 2011

Iancu Țucărman

Bătrânii noștri de aur IANCU ȚUCĂRMAN
Oldies but goldies
PREAMBUL
Începând să scriu acest text despre un om care s-a născut cu aproape două decenii mai devreme decât mine, mă gândeam ce înseamnă cuvântul „bătrân”. Etimologic provine de la latinescul veteranus, pentru că devenim, prin experiența unor războaie mondiale, locale sau intime adevărați veterani în timp.
Mai există o vorbă românească „dacă nu ai un bătrân, cumpără-l”, anticii mai spuneau că o cetate fără bătrâni este pierdută. În Brazilia, se spune, exista un trib unde bătrânii erau urcați în copaci și prin scuturarea copacilor se punea la încercare rezistența omului. Cine cădea la scuturarea copacului era ucis cu pietre. Obicei criminal care poate să-l fi inspirat și pe Hitler și ai lui să extermine în anii 1941-1945, în lagăre, cu precădere, bătrâni, bolnavi, femei, copii. Sperăm că barbariile trecutului nu vor reveni.
Am în față pe prietenul meu, membru al obștii evreiești din România, Iancu Țucărman. El a fonetizat numele, care în germană s-ar traduce prin „om de zahăr”. El are un suflet de aur și este chiar „de zahăr. Și-a pierdut soșia, Clarisa, în urmă cu un an, după peste patru decenii de conviețuire armonioasă. El și-a regăsit, oarecum, liniștea sufletească într-o intensă participare la viața culturală și comunitară a evreilor din București. Meloman din tinerețe, iubitor de oameni, de artă, a început să „detecteze” talente de excepție din rândul elevilor de la liceele de muzică, a mers cu o grupă de tineri în Israel, a fost și este inițiatorul unor manifestări muzical- literare cu totul emoționante și de înalt nivel.
Un Curriculum Vitae exemplar
S-a născut la 3 octombrie 1922, la Iași, într-o familie care își respecta vechea tradiție religioas, iudaică. A studiat liceul în același oraș, dar în două etape, despărțite de nimicitorul război ( care război nu este nimicitor?), în care Holocaustul a fost una din paginile cele mai negre ale istoriei.
În 1949 a absolvit Facultatea de Agronomie din Iași, apoi a fost numit inginer șef la o mare gospodărie agricolă din Periș-Buftea. Între anii 1953-1963 a fost redactor-șef adjunct la publicația
de profil, din cadrul Ministerului Agriculturii, a fost apoi numit din nou inginer șef la o gospodărie agricolă din apropierea Sucevei. Între anii 1968-1974 a fost Director Tehnic al Centrului de Calcul al Ministerului Agriculturii, iar în următorii zece ani a coordonat activitatea de informatică în Agricultură și Industrie Alimentară. S-a pensionat în 1983, deși la energia care nu l-a părăsit niciodată ar mai fi putut lucra încă două decenii. Remarcabil, deși a ocupat posturi de conducere, Iancu Țucărman „a reușit” să evite încadrarea ca membru al Partidului Unic. De ce? Probabil, o rezistență interioară față de „iubirea cu sila” , ca și , evident, întâmplarea.
Educația iudaică
Tatăl lui Iancu a fost gabai la o sinagogă din Iași, iar după război la Sinagoga A. L. Zissu din București.
De la vârsta de 5 și până la 16 ani a a studiat cu un melamed Tanahul, cu toate cărțile sale. Pentru că
melamedul ( învățătorul) se exprima mai ușor în idiș, Iancu a deprins curent idișul, limbă pe care noi, generațiiile de după noi aproape că nu o mai cunoaștem. Astfel a putut să participe la serile literare de la Hașmoneea din Iași, cu lecturi din clasicii Șalom Alehem, Pereț, ș.a. Anii 1938-1939 au constituit preludiul marilor persecuții ce aveau să urmeze, astfel că tânărul Iancu Țucărman a avut surpriza să fie notat incorect, la Liceul Național, primind notă nesatisfăcătoare la germană, limbă pe care o cunoștea mai bine decât majoritatea colegilor. Mica și marea discriminarea își arăta fața hidoasă. A pierdut un an de învățământ numai din cauza pornirii antisemite a profesorului de limba germană.
Holocaustul – pe înțelesul celor care nu știu
Jignit de grava discriminare suferită la liceu, Iancu a refuzat să-și continue studiile, în 1939, iar timpul a adus noi și noi nenorociri. În septembrie 1939, Polonia cade jertfă militarismului nazist, începe războiul mondial, iar după un an, în 1940, legionarii formează cu generalul Antonescu primul guvern de culoare fascistă, având corolare extremismul național-religios și antisemitismul ca politică de stat. Pogromul din ianuarie 1941 a arătat ce ar fi putut să se petreacă în România, dacă Mișcarea Legionară creată de Codreanu și preluată de Horia Sima, drept „căpitan” ar fi rămas la putere. Dar nici generalul nu s-a oprit la măsuri mai „pașnice”. În zilele de 29iunie- 3 iulie are loc Pogromul de la Iași, cu un număr de victime mult peste cel de la București ( peste 10.000). Pe lângă masacrul de la Chestura de Poliție, au fost formate două Trenuri ale Morții – unul spre Călărași, altul spre Podul Iloaiei. Iașul a devenit un „oraș al măcelului”. Iancu a fost , împreună cu alți 2000 de evrei, locuitori ai Iașului îmbarcat în vagoane pentru vite ( au fost 20 de vagoane cu destinația Iași- Podu Iloaiei) și după nouă ore de drum pe o distanță de câțiva kilometri, într-un vagon cu 137 de oameni, claie peste grămadă, ferestrele blocate, au rămas în viață opt oameni. Repetăm – opt oameni au reușit să rămână în viață din 137. Este unul dintre miile de acte exterminatorii pe care regimurile din Germania nazistă și România condusă de „salvatorul” Ion Antonescu s-a înscris în tragedia umană pe care istoricii din ultimele decenii l-au numit Holocaust. Iancu s-a numărat printre supraviețuitori. Era ziua de 30 iunie 1941. Interlocutorul meu numește această zi, o a doua zi de naștere. La Podul Iloaiei, comunitatea evreiască locală a preluat cadavrele spre a le face înmormântarea, iar pe supraviețuitori i-a îngrijit pentru a=i salva de la efectele deshidratării, șocului psihic, traumei nervoase. Iancu își amintește că în drum spre Chestura de poliție de unde urma, fără ca victimele să fi bănuit măcar ce se va întâmpla, un plutonier i-a tras două palme, i-a smuls ceasul de la mână și i-a spus – „ Măi, jidane, tot nu vei mai avea nevoie de el”. Nici eu, nici altcineva nu ne-am permite să spunem că acel plutonier reprezintă mentalitatea unui popor. Dar ura este un sentiment care zace în mulți dintre semenii noștri, indiferent de apartenența etnică. Biblia a intuit cu mare putere de sugestie existența lui Cain și Abel. Dacă generalul Antonescu era la curent și ordonase „epurarea” evreilor din Iași, au fost și destule unelte care au înfăptuit cum au știut acest ordin de epurare.
Cu o logică de sorginte talmudică, tatăl lui Iancu, de față fiind a spus – ” Iancule, să fie ceasul zălog pentru salvarea ta”. Desigur, era semnul rezistenței spirituale la nenorocirile existenței în vremuri de restriște.

Pași în viață
Amintirea din zilele de 29 și 30 iunie 1941 nu se va șterge din memoria lui Iancu Țucărman, el ți-a însușit două comandamente – să fii optimist și să-ți pese de cel de lângă tine. Pasiunea pentru muzică s-a întrupat în vioara pe care nu a părăsit-o în toți anii de viață de după război. Pe când era inginer șef la GAC Periș, i-a devenit prieten și „coleg” de concerte în doi, un clarinetist, de origine romă, care spre deosebire de director, un om al „zilelor noi” , îl respecta și se atașase omenește de el. Au fost și alți șefi care, cu bruma lor de pregătire politico-profesională, pe care o certifica numai carnetul de partid, l-au convins pe Iancu Țucărman că nu are ce să caute în acest Unic Partid (comunist, muncitoresc) .În 1974, printr-o hotărâre de partid, nimeni nu putea deține o funcție de conducere în nici o întreprindere, dacă nu era membru al PMR. A fost trecut la o muncă de coordonare care nu implica un titlu de conducător ( șef birou, serviciu, etc.). Ulterior, a fost , din lipsă de cadre corespunzătoare numit director adjunct la Centrul de informatică. Ieșirea la pensie i-a permis să citească mai mult, să meargă la concerte la Ateneu, la Sala Radio, să aibă mulți prieteni, să-și revadă rudele din Israel. În orice preocupare pune o pasiune puțin obișnuită, inclusiv în probleme de politică internă, externă. Este un om al „timpurilor noastre”, trăiește orice eveniment, are propuneri, dar cine sau când își vor găsi ele audiență? S-a bucurat de o căsnicie cum rar poate găsi un om, și-a prețuit soția și a avut grijă de ea până în ultima clipă a vieții ei. Fiind un om credincios, speră să o reîntâlnească și să se bucure de prezența ei, în viața de apoi.
Muzica- un fericit adăpost al sufletului omenesc
Întâmplarea a făcut să-l cunoască pe un întreprinzător israelian, care a creat „ Fundația Adriana și Martin Sternin” pentru sprijinirea unor tinere talente. În prezent zece elevi de la Liceul de Muzică sunt beneficiari ai unor burse de studii primite de la Fundație. O parte dintre ei au participat și la manifestări de la Centrul Cultural Evreiesc din Capitală, ca și la emisiunile postului de radio Shalom Romania , al JCC. Ecourile nu au întârziat să se audă, numeroși ascultători, ca și participanții la manifestările muzical-literare și-au exprimat satisfacția și admirația pentru aceste inițiative.
Atitudinea față de recrudescența xenofobiei, antisemitismului, antisionismului

Iancu Țucărman are o formulă pe care merită să o cităm – ”Eu consider că Mesia a venit – el este Statul Israel”. De asemenea a preluat din gândirea unui cunoscut om politic izraelian, Yehuda Bauer-
” Al unsprezecelea comandament care trebuie adăugat Decalogului este – să nu rămâi indiferent”.
Nimic mai adevărat și mai uman - suferința oricărui om, oricărui popor nu ne poate lăsa indiferenți, din indiferență se naște și crima împotriva umanității. Holocaustul nu ar fi fost posibil, dacă indiferența unei lumi, ignorarea voită sau dezintereseul nu ar fi bătăttorit calea spre asasinate. La fel și Gulagul de care sunt răspunzătoare regimurile totalitare comuniste.
Pe de altă parte, negaționiștii pe care îi cunoaștem, de aici și din alte țări nu fac decât să repete, virtual, crimele regimurilor totalitare, fasciste, ca și comuniste. Antonescu a eliminat pe evrei din armata română, iar astăzi se găsesc comentatori care din ignoranță sau reavoință reproșează evreilor
așa zisa „lipsă de patriotism”. Ca să nu uităm de legile rasiale care au lipsit de drepturi cetățenești numeroși evrei începând cu anul 1939, prin măsurile guvernului Goga –Cuza și următoarelor guverne. Participând la câteva emisiuni difuzate pe TVR, Iancu Țucărman a spus de mai multe ori – „ Oameni buni, nu uitați, nebunii se țin de cuvânt”. De la Hitler, care a fost la început cosiderat un nebun inofensiv, omenirea ar trebui să ia aminte la ceea ce declară unii lideri iresponsabili din înalte poziții și cu largi competențe.
Cum aș putea să ascund faptul că dialogul cu Iancu Țucărman m-a îmbogățit cu o experineță și cu noi învățăminte. Sper că și cititorii vor reține ce merită de reținut. Îi urăm viață lungă, să-și păstreze vioiciunea spiritului și dragostea de semen neștirbite.

Boris Marian Mehr

Niciun comentariu: