am citit: drumuricatretine.wordpress.com

Franghia ataşamentului


Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea căzu grea peste înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de norii negri.
Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţă lui, bune şi rele. Se gândi la moartea care era aproape când, deodată, a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută… atârna în neant şi singurul lucru ce-i veni în minte fu: “Ajută-mă Doamne!“.
Deodată auzi o voce venită din depărtări:
- Ce doreşti, fiule?
- Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.
- Chiar crezi că eu te pot salva?
- Da, Doamne, cred în Tine!
- Bine, dacă tu crezi în mine şi în salvarea mea, taie frânghia de care atârni, spuse Dumnezeu.
Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa; frânghia era singura care-l ţinea în viaţă… aşa că nu tăie frânghia şi hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.

Tu cât de ataşat eşti de frânghia ta? Ştii cine eşti?


COMENTARII:

Sorana Kassem:
Cand vom fi gata toti sa intelegem ca vointa umana, raportata la planul divin, nu inseamna mai nimic, cred ca lucrurile se vor indrepta in viata noastra. Dorinta, uneori obsesia pentru control vine din ratiune, constiinta. Am trecut prin situatii in care numai si numai Mila Lui m-a salvat, pentru ca nu aveam absolut, dar absolut, niciun control asupra situatiilor…si chiar daca I-am observat ajutorul tot mai am momente in care Il pierd… Am observat asa, ca tentatia de a intreba “De ce, Doamne?” este foarte mare si teoretic, total gresita, dar imperfectiunea sufletului striga…
Cand primesti o portie noua de iubire divina, iti dai seama ca adevarul este relativ si ca toate lucrurile in care ai crezut, pana sa il descoperi pe EL, nu insemnau nimic si ca toate franghiile care erau micul tau Univers te-au condus numai pe drumuri gresite.
Intelegi atunci ca oamenii nu se pot schimba decat daca ii iubesti exact asa cum sunt ei, intelegi atunci ca lucrurile se puteau intampla in singurul mod in care deja s-au intamplat, intelegi ca trebuie sa depui cu mult mai multa energie decat primesti de la EL…
” Fericiti cei saraci cu duhul”, constiinta rece fara iubire de Dumnezeu, duce spre nicaieri.

cenacluldinbar :
Eu sunt rezultatul a ceea ce am vazut, auzit si simtit. Eu sunt ceva intre ceea ce am fost nevoit sa fiu si ceea si ce am putut deveni din intregul care am visat. De cateva ori am fost ajutat sa devin, ajutat de cuvintele ce mi s-au spus ori incurajarile de pe margine. Am avut intotdeauna in minte ca sunt creatia lui Dumnezeu, ca m-a lasat liber si tot ce fac este sub privirile Lui. Incercarile vietii mi-au luat mult timp cu supravietuirea si am renuntat sa vreau sa devin ca El. I-am acceptat puterea si mi-am zis ca trebuie sa fac ceva cu viata mea incat sa nu-mi fie rusine cand ma va imbratisa. Dintre toate cate as putea face a trebuit sa aleg una. Din pacate alegerea mea nu este un varf de lance, ci un gest reparatoriu: incerc ca indrept ceea ce omul a stricat si pangareste in lumea aceasta.
Oamenii aleg sa-si vada de fericirea proprie, ceea ce nu este condamnabil, dar se lasa prada caderii care ne indeparteaza de Dumnezeu, paradoxal, proportional cu credinta. Dar Dumnezeu este peste tot, important este sa traiesti intens si frumos, frumos cum intelegi tu frumosul.
Franghia aceasta are o structura materiala intr-o lume materiala. Iar pilda sugereaza ca omul, pentru a se salva, la limita, trebuie sa se sinucida. Si Dostoievski tot la fel credea.
Cred ca omul trebuie sa aiba atitudini dumnezeiesti in locul si timpul vietuirii sale. Atitudinile sunt reactii normale, asemanatoare soferului care respecta indicatoarele de pe marginea drumului, decat ca se numesc cele 10 porunci. Cu iubire si din iubire poti face mai mult. cu tine sau cu ceilalti. Eu, din pacate, nu seman cu cei care ma-nconjoara: ma las la urma.
Tu?
Inteleg ca omul trebuie sa traiasca orbeste, ca animalele, daca normalitatea este sa nu ai nimic sub control, cand orice faci este oricum gresit. Dar asa este, cand piezi totul de sub picioare, apare o senzatie (de fericire as numi-o) cand intre tine si Dumnezeu nu mai este nimic, si atunci nu te lasa, te salveaza.
Azi noapte am avut un vis: eram intr-un autobuz si alaturi era o fata, o copila curata de tot, cum n-am mai intalnit. Am cuprins-o cu bratele in timp ce-i aratam ceva pe geam. Ea m-a privit si a stat cuibarita in imbratisare. Apoi autobuzul s-a oprit, am coborat si i-am spus ca trebuie sa ne despartim. Atunci ea a inceput sa planga. Apoi m-am trezit si nu pot s-o uit. Am pierdut-o definitiv, am pierdut cel mai curat lucru ce mi se putea intampla. Dumnezeu mi-a adus-o in dar, m-a facut sa traiesc pentru cateva clipe acea bucurie. si-mi este de-ajuns, am capatat puterea sa caut dumnezeescul si sa ma lupt cu oamenii. Dumnezeu mi-a dat, m-a salvat cand, tot asa, aveam haos in jur.
Ce inseamna asta, sa ne abandonam definitiv Lui, sa accept ca oamenilor li se intampla existenta in singurul mod corect?
Prin apropiatii Sai Dumnezeu si-a trimis visul: intr-o zi va salva lumea creind o alta in care El singur o va lumina, in care… (Isaia 65, v.17-28). Daca este adevarat ca El va face asta, de ce sa fie gresit ca ma-ndrept intr-acolo ori sa va spun sa ne-ndreptam intr-acolo??

Viorel:
Nu e de mirare ca postul trecut a generat o asemenea profuziune de raspunsuri si unele temperaturi mai ridicate. Emotia si pasiunea sint caracteristice rasei umane si, in ciuda criticilor, ele sint pozitive si ne deosebesc de entitatile poikiloterme, descendenti ai sarpelui paradiziac, care s-au ascuns printre noi si au reusit sa aduca lumea in starea jalnica de azi. Au cam scaparat scintei intre unii din noi, dar sa nu le regretam (daca au aruncat ceva lumina asupra subiectului si ne-au ajutat sa descoperim unghere nestiute ale inimii.)
Puzderie de suflete din mai toate tarile se ocupa de ingrijirea si intregirea arborelui genealogic, pentru ca oare ce este mai important decit sa “stii cine esti” si cine a intemeiat familia ta? Unii afla secrete daunatoare reputatiei lor si nu ezita sa reteze citeva crengi ori sa taie arborele din radacini. (Familiile regale nu se sinchisesc de sinistra lor obirsie. Vezi David Icke.)
Din nefericirea nefericirilor, pentru multi dintre noi cautarea identitatii pretioase s-a impotmolit intre paginile Cartii nepretuite, citita si rascitita fara atentie si discernamint, iar setea noastra de cunoastere a fost in mod siret satisfacuta de citiva dumicati pseudo-stiintifici predigerati.
Sus de tot, in coltul din dreapta al revistei “Romanian Times” este tiparit urmatorul citat revelator: “Cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun!” - Apostolul Pavel. Interpretarea este inutila. Oare cum am ajuns noi sa ne resemnam cu “Crede, si nu cerceta!”? Ideea ca sintem controlati de puteri nevazute dusmane noua este numai in parte adevarata, asa cum a argumentat David Icke: doar o parte din noi am fost indoctrinati si acestia sint cei care ii tin in “friu” pe ceilalti care cerceteaza toate lurcrurile, care ii vineaza si le dau in cap cu precepte scoase de la naftalina atunci cind ceilalti incearca sa evadeze din “formatie”.
Daca “Dumnezeu” (cum putem pune o eticheta pe o Forta de care habar nu avem?) ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui/Ei, adica asemenea Lui/Ei, cu toate atributele pe care am fost invatati sa ni le negam; daca imparatia Lui/Ei este in noi, atunci cui ii cerem ajutor? Atirnind de o fringhie pe care de mici am fost invatati s-o impletim, si cu care am reusit sa ne spinzuram pina la urma, Il/O auzim pe “Dumnezeu” punindu-ne doua intrebari (retorice, la urma urmei, El/Ea este omniprezent, omnipotent si omniscient). “Chiar crezi ca eu te pot salva?” se traduce, “Este timpul sa-ti amintesti ca esti ca mine si ca poti savirsi toate miracolele mele la care ai ramas cu gura cascata!”.
Da, stiu, aceste rinduri ii vor ultragia pe multi, si ma astept sa fiu lapidat. Oamenii au un anumit prag de toleranta, dar cind le spui ca ei insisi/insele sint Dumnezei, afirmatie pe care multi sfinti “ridicati la cer” au facut-o, mai mult sau mai putin explicit, atunci te poti astepta nu numai la invective, ci si la amenintari serioase. Imi asum acest risc, asa cum multi dintre noi am facut-o, si apoi am fost arsi pe rug, trasi pe roata, legati de patru cai si sfirtecati, scurtati cu un cap, aruncati in apa si apoi ucisi daca nu ne inecam.
Dar, uite ca tot ne-am intors pentru a face aceleasi afirmatii si a sadi saminta indoielii pe stinca “credintei” fara temei, sperind ca una, macar una, va incolti si va da roade. Aveti curaj, cei care ginditi ca mine, care ati pierdut nopti de-a rindul cautind Adevarul peste tot, nelasind nici o piatra neintoarsa si care, ca si mine ati realizat cit de greu este sa mai deschizi gura printre semenii tai, care sint pregatiti sa te amuteasca – cu caluse de toate marimile si pentru toate ocaziile ; aveti curajul sa iesiti din umbra si sa spuneti lucrurilor pe nume.
Cred ca m-am ambalat putin, dar nu voi sterge nici un rind. In ce priveste sarmanul alpinist, exista cazuri si mai grave, cind nici dracu’ nu te mai poate ajuta: mai deunazi un biet pasionat de “bungee-jumping” a sarit de la 30m cu o coarda elastica de 60m.