A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 12 mai 2011

am citit: Razvan Dragoi

Cum am devenit bogat

Eram sărac, în privirile mele nu aveau loc frumuseţile lumii, ci doar fantasme, care alunecau dinspre cotloanele întunecoase ale minţii, invadându-mi nervul optic şi făcându-mă să damnez realitatea pe care o devoram. Eram sărac, iubirea îmi coborâse în sex şi rânjetul mi-era perfid, luminându-mi chipul luciferic cu o stranie străfulgerare de gheaţă. Eram sărac, turbă erau sentimentele mele, căutam tigve de îngeri scormonind în pământ şi preschimbam oase provenite de la fripturile de pui în relicvele sacrosancte ale unor dinozauri demult dispăruţi. Eram sărac, distrugeam viaţă la inspiraţie şi, după o scurtă şi insesizabilă pauză de orgasm ori de scuză, expiram iadul meu înspre tot ceea ce are viaţă. Eram sărac, ardeam între coloanele templului amintirilor şi remuşcările îmi acidificaseră sângele. Eram sărac de nu, eram sărac de da, eram sărac chiar şi de poate, mă săturasem să fiu, scuturam ADN-ul din care izvora o nesfârşită melancolie. Eram sărac, câştigasem o boală prometeică, ficatul sufletului mi-era sfârtecat de un vultur pe care ciuma imaginaţiei mele îl atrăgea irezistibil acolo. Eram sărac, produceam sunete distonante, asemenea unei viori dezacordate, alcătuită la repezeală de un lutier prost, dar care s-ar dori Stradivarius, perorând dezarticulat despre mici apocalipse la o cafea suavă, de după-amiază. Eram sărac, mestecam pornografie între măselele încleştate ale unor gânduri cumplite, care prindeau în malaxor şi perverteau orice undă, cât de mică, de satisfacţie curată. Eram sărac, aruncând bulgări de nefericire şi seminţe de tristeţe în obrajii neprihănitelor fecioare care mă însoţeau câteodată pe sfânta şi bătătorita cărare a pierzaniei (sfântă, fiindcă pe aici a trecut, la vremea lui, chiar şi Iisus Hristos, doar că nu s-a rătăcit). Eram sărac, mă prăbuşeam din definiţie în definiţie, ascunzându-mă de cruzimea oximoronului „eu sunt” prin tot hăţişul de minciuni filosofice care vroiau să-mi spună că aveam un sens. Eram sărac fără a şti să plâng, un prinţ al lacrimilor prefăcute şi al privirilor care înmormântează. Eram sărac, sedus pe vecie de foamea nesatisfăcută de iluzii, de frica de timp şi de aspiraţia către gol. Eram sărac şi darurile îmi erau schimonosiri ale stărilor umane, binecuvântări luciferice şi adevăruri care duc spre infern, un iad personalizat, la purtător, gata oricând să se transforme într-o magnetică genune seacă. Eram sărac şi suferinţa nu avea cum să-mi acopere picioarele goale şi colţuri ale sufletului îmi rămâneau afară, să îngheţe.
Am fost sărac.Apoi am devenit bogat, prin intermediul mercantilismului de tip englezesc. Prin comerţ profitabil.
Sunt mercantil, îmi vând speranţele pe o clipă de încântare. Am de vânzare momente de nemurire, momente când inima mi-a fost atât de sus încât a zgâriat, din nebăgare de seamă, câteva aripi de înger. Am de vânzare foste iubiri, foste adevăruri, foste plăceri, foste idealuri, foste postamente ale unor foste divinităţi. Pentru masochişti sau perverşi, am de vânzare chiar şi regrete sau remuşcări, cu bateria încă în stare de funcţionare, un ceas care măsoară invers timpul, melancolii, pierderi de busolă şi, pentru cunoscătorii serioşi, vând şi tendinţe suicidale ratate, cum se făceau odinioară, marfă nemţească, nu făcături de-alea chinezeşti. Cedez, pentru cei interesaţi, manualul de utilizare al morţii, obţinut pe sub mână, direct de la sursă. Mai am vreo câteva sclipiri de geniu, dar alea sunt doar pentru colecţionari, întrucât sunt puţine, foarte scumpe şi folosesc arareori la ceva concret. Am însă, că veni vorba, şi un concretmetru, un instrument special, primit în cadrul ultimei călătorii în Shambala, care măsoară şi, după unii, corijează, gradul de contact cu realitatea imediată. Închiriez, la preţ redus, fiind second-hand, viaţă. Sunt mercantil.

Cumpără cineva?

Niciun comentariu: