O, țară tristă

O, țară tristă, plină de umor!


Nici Eminescu, nici Caragiale nu au reușit să exprime atât de lapidar realitatea românească pe o lungă perioadă de timp. A făcut-o „plumburiul” Bacovia. După 1989, poetul Mircea Dinescu a spus-
„ De socialism ne-am bătut joc, acum o să ne batem joc și de capitalism”. Belu Zilber a afirmat aproximativ același lucru cu patru decenii mai înainte – „La noi va fi un stalinism altoit cu Caragiale”
( citat aproximativ, cititorul mă poate corecta). Tot după 1989, circula o caricatură cu următoarea explicație – „ Legionar am fost, comunist am fost, acum fie ce-o fi”. Au trecut aproape 22 de ani de la decapitarea sistemului ceaușist, național-comunist, monopolul pecerist-securist s-a repliat, foștii secunzi au venit în prima linie, s-au grupat, au construit prin furt din proprietatea statului mici latifundii, le-au mai mărit pe parcurs și iată-ne în plin capitalism „ de piață”. Nu pot afirma nimic despre nivelul de trai, însăși noțiunea nu mai este aceeași, totul este în tranzit permanent. Consecvenți sunt nostalgicii ceaușiști, puțini, ca și nostalgicii neo-legionari și antonescieni, cu o priză oarecare la tineri. Monarhia este privită cu neîncredere, deși soluția nu ar fi chiar rea. Rusofobia, antioccidentalismul, antiamericanismul conviețuiesc fără complexe. Patriotismul, iubirea de Basarabia ( o traumă perenă, reală) sunt clamate, dar soluții nu prea sunt. Ungaria, Bulgaria, foste țări „ frățești” s-au depărtat, ungurii din interior flutură steagul autonomiei. Serbia este și azi traumatizată de bombardarea Belgradului sub steag NATO. Unde sunt prietenii din jur, că despre cei depărtați nici nu prea se poate vorbi? Rapoartele celebre, Wiesel ( despre Holocaust), Tismăneanu ( despre comunism) au fost rău primite, deși președinții României și Guvernele respective le-au adoptat. Există o nostalgie pentru autoritarism. De ce? Pentru că Legislația este slabă, prost aplicată, Justiția, Parlamentul nu se bucură de credibilitate. Învățământul, asistența medicală și socială sunt în cădere liberă. Oamenii sunt învățați cu un sistem care dă educație, pâine, casă, medicamente și medic fiecăruia. Partidele de stânga au devenit de dreapta, la stânga este sărăcimea total nereprezentată în Parlament. Liderii sindicali s-a lăsat masiv „cumpărați”, așa se pare cel puțin. Revoluționarii se ceartă între ei, care a fost, care nu a fost. O, țară tristă plină de umor!
Mentalitatea mioritică despre conspirații antiromânești de factură plutocratică, occidentală, masonică, iudaică, rusofonică domină, umorul a cam dispărut după expirarea lui Bulă, lumea se uită la Mugur Isărescu ca la un profet, deși nimeni nu a creat valori din nemuncă. Tinerii pleacă masiv, cei rămași se autodistrug prin excese, prin lene, dar există și speranțe. Puțini știu ce minuni au făcut japonezii, sud-coreenii, nemții după război, la fel Statul Israel, născut în 1948 și aflat permanent sub amenințarea unui islam radicalizat. A râde de sine, de evrei, de alte etnii este lesne și fără folos, cine râde mult … nu pare a fi deștept. Nici încrâncenarea prusacă nu este atractivă, dar tenacitatea nemților în economie, nu în trecutele războaie, este de luat în atenție. Dar cine să învețe?
Generațiile cresc, îmbătrânesc, timpul trece, nici umorul nu se mai vinde bine.

Boris Marian