A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 4 august 2011

am citit:mihai curtean

patRIOTism
(fragmente)

pe bancnota de 1 leu a ţării mele
într-o parte stă iorga nicolae
şi în cealaltă
o acvilă cu o cruce-n cioc

pentru că înaintaşii ţării mele
şi acum mai luptă cu crucea-n dinţi
lovind în dreapta şi-n stânga
croindu-şi drum către eternitate
printre tinerii care dansează-n cluburi
pe jessie j
„it’s not about the money money money”
(...)
pe bancnota de 5 lei
marele compozitor al ţării mele
stă lângă vioara lui
ochii lui privesc în sufletele românilor
talentu şi inteligenţa lui sunt ale românilor
ale tuturor
şi printre corzile viorii lui
se întind şoselele ţării mele pe care răsar vile
pe care cântă ciocârliile
pe care aleargă suv-uri din care răsună
„cât ai buzunaru mare
ai valoare
eşti în stare
să faci faţă la duşmani
banii banii te scot în faţă
banii banii îţi fac loc în viaţă
banu ce putere are
el te face mic sau mare”
ta-na-na-nam

banii ţării mele sunt plictisitori
n-au simboluri masonice
n-au devize inscripţionate
n-au poze cu mari oameni de stat
au poze cu artişti şi oameni de cultură

cui îi pasă de ăştia
cui îi pasă de grigorescu nicolae
marele pictor al ţării mele
care stă drept
precum pensula sa pe bancnota de 10 lei
în timp ce pe verso
ţărăncuţa lui duce un ciubăr cu de-ale gurii
pe jos pe drumu dinspre supermarket spre sat
pentru că nissanu cu număru 69 YON e-n servis
şi YON e plecat la lucru
face speculaţii pe bursă cu VASYLE
(...)
cultura ţării mele se transportă pe bani
cultura ţării mele stă-n ochii muţi ai lu blaga
cu ea se face trafic de influenţă
„lucian blaga e mut ca o lebădă”
aşa scrie în cartea deschisă
pe bancnota de 200 de lei a ţării mele
„lucian blaga e mut ca o lebădă”
şi nu-l deranjează

cu lucian blaga se cumpără şi se vinde
cu lucian blaga se plăteşte şi se mituieşte
cu lucian blaga avem valoare
cu lucian blaga avem bani

cui îi pasă de lucian blaga
atunci când îşi cumpără doza de heroină
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când îşi plăteşte întreţinerea
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când copiii lui n-au ce mânca
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când lucian blaga nu mai există
pentru că toate plăţile se fac de pe card
cui îi pasă că lucian blaga
„e în căutare
în mută seculară căutare
de totdeauna
şi până la cele din urmă hotare”

şi pe tron
aureolat de propriu-i geniu
pustiu şi ne-nţeles
mare şi sfânt
în vârf de piramidă monetară
stă eminescu mihai
marele poet şi ziarist al ţării mele
pe bancnota de 500 de lei

cu fruntea ca o lună plină
şi ochi ca două lacuri limpezi
privind la nişte flori de tei
şi la pana de gâscă de lângă călimara deschisă
în care înoată
şi stau la plajă
amante de magnaţi
fiice de politicieni corupţi
neveste de îmbogăţiţi ai statului
cu umbreluţe şi cocteiluri în mână
bârfind din presa de scandal
pozele din tabloide
moda italiană
cele mai scumpe telefoane mobile
rase de câini care se ţin în poşetă
vacanţe în fiji şi hawaii
cu cine dă bine să fii văzută
cine are cea mai mare piscină în curte

pe bancnota de 500 de lei a ţării mele
eminescu mihai se uită visător la o clepsidră
nisipu se scurge şi-n locu rămas gol
stă scrisă valoarea cea adevărată
cifra 5
cifra 0
şi încă o dată cifra 0
ţinute deasupra capetelor
de câţiva oameni graşi
cu trabucuri în gură
care stau cu picioarele-n nisip

când se va scurge tot nisipu
nu se va întâmpla nimic dramatic
nemaipomenit
catastrofic
epocal
pur şi simplu clepsidra va fi întoarsă
şi nisipu se va scurge din nou
(...)


Un comentariu:

Anonim spunea...

E o poezie de actualitate. Da, autorul surprinde perfect umilinta la care supunem memoria artistilor poporului nostru, atunci cand gasim chipul lor pe banii care azi, cand sunt multi, sunt murdari iar cand sunt putini apartiond, de cele mai multe ori, din pacate, iubitorilor de manele si telenovele, nu de arta adevarata.

Rea e specia umana, vorba lui Badea: "omul, omul e vorace"!
In faza in care suntem, trebuie ca Stapanul Universului sa aiba mare grija cu noi...sa nu cumva sa ne raspandim pe alte planete.