George Tarara: LITERATURA CELEILALTE ROMANII

Cu volumul "Duminicalii" Nicolae Tudor incearca un demers oarecum ciudat. Ne ofera un soi de literatura inversata in care povestitorul si cititorul isi schimba reciproc rolurile. Cum altfel ne-am putea explica faptul ca sunt inserate in volum parerile lectorilor despre exact ceea ce li s-a propus spre descifrare? Autorul perinda prin fata noastra fapte si intamplari, evenimente si personaje, idei si explicatii, propuneri si programe, toate avand o singura destinatie: aceea de a provoca si implicit de a dezvalui reactiile celor care vin in contact direct cu scrierea sa. Cu siguranta, nu este un exercitiu inutil. Cred ca Nicolae Tudor se intristeaza teribil vazand cum arata, fara fard, adevaratele chipuri ale interlocutorilor sai, altfel destul de bine deghizate, in cotidian, sub masca bonomiei periferice sau a civismului parelnic. Semnalez o posibila interpretare a titlului: "duminicalii", adica oamenii de duminica, aceia care se odihnesc. Infierata este aici comoditatea spiritului, deoarece acela care nu gandeste si nu face nimic, nu exista. Interogatia dramatica transferata asupra noastra de Nicolae Tudor devine esentiala: dar, daca oamenii sunt redusi, in mod premeditat, la aceasta stare? Subliniez, de asemenea, faptul ca procedeul implicat de operatia numita "duminicalizare" se aseamana - in forma, evident, nu in continut- cu celebrele "saturnalii".Printr-o halucinanta rasturnare existentiala, indivizii devin oameni doar duminica.
Spre aceasta lume, a celor care nu au cuvantul ascultat, a celor care nu inseamna nimic din punct de vedere social, se indreapta si ne orienteaza autorul. Nicolae Tudor este scriitorul celeilalte Romanii, "al simplilor de duminica", al celor care se incapataneaza sa existe dincolo de limitele gandirii elitiste promovate de orice putere, mai mult sau mai putin legitima. Sensibilitatea autorului fata de ei este expresia unei dialectici subtile a apartenentei si a diferentei. Tocmai pentru ca Nicolae Tudor apartine prin conditie acestei lumi a umilintei pe care a transfigurat-o printr-un efort cultural autodidact. S-a inaltat deasupra ei. Devine un exponent indreptatit al framantarilor, sperantelor si visurilor ce o caracterizeaza. Bascalia ii este straina. E mai degraba un sentimental decat un umorist. Este atat de serios in ceea ce scrie incat nu-l poti trata cu superficialitate. Nicolae Tudor poseda un deosebit simt al observatiei. Aceastra ii permite sa realizeze portrete-crochiuri de o mare finete psihologica. Stapaneste cu multa acuratete si arta atribuirii numelor de personaje, continuand, se pare, o lunga traditie a literaturii romanesti. Exemplific: Descultu, Nouaspe-deste, Cearceafosu, Castrafobete, Mamisanda, Bombatu, Naspabuze, Ciuciubatu, Chirchidula s.a. Sunt nume pitoresti, pline de culoare locala, dar, in acelasi timp, au si o istorie, respectiv viata, instituite de puterea generatoare a denumirii. Retin atentia, de asemenea, exprimarile si cuvintele pline de o remarcabila forta sugestiva. Ele constituie "perlele" unui limbaj inedit: "a sopti urlit", "a limbari", "ia titireaz-o frumusel", a oreli""a toicari", "copilirea gandului", "limpezit la fata"etc.
Lumea  personajelor sale are o stransa legatura cu realitatea cotidiana, chiar daca ne prefacem ca nu stim. Ea exista, aici si acum, cu universul ei fascinat de fiintari. Autorul transforma acest "aici" si "acum" intr-un fenomen de perenitate. El ii confera, ca orice creator care se respecta, drept la existenta. Si macar pentru acest lucru, Nicolae Tudor isi certifica pe deplin statutul de truditor intru ale scrisului, imposibil de ignorat.