si sa se inconjoare cu viata unor oameni
a caror fete exprima suferinta.
O viata in alb si negru, cu foarte mult negru, piperat rar cu putina culoare. Un spatiu in care frumusetea naturii nu a coborat in suflete fiindca sufletele sunt coplesite de interioare umilite de supravietuire.
Am avut curiozitatea sa patrund cat mai adanc in lumea aceasta indepartata, chiar daca stiam ca nu voi gasi frumuseti pe care sa le atarn pe pereti, sa se minuneze prietenii. Si am gasit frumuseti de suflet cu oameni indoiti de soarta rea,
care se supun unui proces de revenire la patru labe, spre maimute ce par oameni care inconjoara cu deopotriva priviri si preocupari.
O imagine tulburatoare a fost chiar sa vad o floare galbena, cu tepi, in mana unei maimute, o floare din care mancase (urmele-i galbene ramasesera pe buze); intre mana care tinea strans floarea si ochii sclipitori plutea un semn de intrebare: daca s-o manance inca sau nu. Si mi-am zis: iata doua baricade: una a mancatorului si cealalta a celui mancat, aparent doua... frumuseti!
Si am vazut in continuare oameni care trag cu disperare din cate-o tigara, vrand parca sa ne spuna ca fiecare zi este o tragere pentru inhalarea unui fum...
oarecare, ca oamenii sunt doar pentru a trai cu patima acel fum, a-l inspira, a-l tine cat mai mult pe dinauntru pentru a-l elibera intr-un sfarsit. Ca viata insasi este un fum, probabil un nor de tigara la lumina caruia supravietuim cu totii.
Am vazut oameni care se arata doar pe jumatate,
care n-au curajul sa mai priveasca
ori privesc doar in sus.
Oameni peticiti si diferiti, dar care mi-au dat senzatia, din cauza negrului, ca sunt unul. Omul.
Am vazut o lume care este in multe feluri, cu siguranta insa nu frumoasa. Sau daca e, frumusetea este cumva bolnavicioasa.
Deplina doar cand este incaputa de copii care o fac nevinovata din start si care fac posibila "putina bucurie". Copii singuri in lumea lor, fericiti cate 1,
cate 2,
sau cate 3,
constienti sau nu ca vor fi mereu astfel. Copii tematori,
stransi in sine,
dar cu ochii mari.
Am vazut
Africa, o lume in care barca este, probabil, un vis,
Africa, o lume in care barca este, probabil, un vis,
iar cea mai mare inventie - bicicleta.
O lume in care nu (mai) este nevoie de adapost,
O lume in care nu (mai) este nevoie de adapost,
un cer cu fulgere,
cu oameni care nu se prefac fiindca nu prea au ce ascunde. O lume in care nici luna nu se arata intreaga.
Pomi uscati,
o lume in care pumnul se strange pentru a imprima si comprima timpul.
O lume in care copiii par a se naste cu lacrima deja pusa pe obraz
- cum rasar un pic, incep sa te priveasca banuitor, speriati.
De-abia la adanca batranete suferinta se aseaza (in special la femei), definitiv, in matca dominata de aratura ridurilor.
Putina culoare, atunci cand este, este rosie. Este foc.
Am vazut-o pe Maica Domnului patrunsa de tristete
"Lumea neagra" pare a oamenilor vanati, dar vanati ce cineva/ceva invizibil care-si arata numai bocancii,
cineva care ne tine cu maini lacome. Si, vai! nu exista semne de-ntrebare intre noi, nu exista nici macar tepi. Doar o fetita nevinovata ce si-a impletit moatele ca un arici.
Daca tot este sa n-avem scapare, sa ne manjim trupurile cu otravuri si sa ne-nvaluim cu maracini!
Pozele venite din Africa sunt strigate de la mine pana la tine.
Pozele venite din Africa sunt strigate de la mine pana la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu