luni, 31 martie 2008

"FORTA MORALA" se intoarce

(1)

Spunea cineva ca o menajera in strainatate castiga peste 3000 lei /luna, cat intr-un an in Romania. Si aprecia raiul strainatatii. Atunci mi-am amintit ca de curand se spunea despre Spania la televizor ca tot ce are constructii somptuoase (asta insemnand civilizatie).au fost facute cu emigrantii.
In Romania trecerea la democratie s-a facut protejand intreprinzatorii (adica interesul lor) si punand biruri mari pe cei multi. Astfel am aliniat preturile la principalele utilitati (benzina cred c-o platim peste UE) si am lasat salariile sa le obtina sindicatele (politizate fiind, inseamna solicitarea din cand in cand a catorva procente, in timp ce pretul creste peste 100%) si, deci, perspectiva ca Romania sa-si creasca nivelul de trai cand se vor ajunge rotile de la caruta.
Sa intelegem in detaliu. In Franta, sa zicem, 3000 lei inseamna 800-900 euro/ luna. Inseamna munca la negru acceptata tacit de putere. Inseamna ca 800-900 euro sunt probabil la sfert sau cel mult la jumate din salariul minim al acelei tari. Fiindca 2000 plus imozitele catre stat ar duce la 4000 euro/ luna pentru angajatorul legal. Si plateste, poate sa plateasca la sfert. Comparativ, in Ramania, ar insemna sa am sansa platirii unui muncitor cu...85 lei/ luna iar el sa fie fericit.
Cum sa nu progresezi ? si tu si tara ? Gasesti in Romania pe cineva care sa-l stearga la fund pe un bosorog cu suma asta ? Fatuca aceea care ingrijeste in strainatate credeti ca va veni in Romania si va deschide cumva o firma de productie ? in timp ce noi vom avea salarii cu cativa dolari crestere, strainatatea isi va permite sa creasca insutit.
Daca se spunea asa « Cu ce tara vreti sa semanam? » « Cu Franta » sa zicem ca ar fi vrut poporul. »Atunci , de maine avem salariul minim din Franta si nu avem voie sa marim preturile peste cat sunt in Franta. » Si angajatorii trebuiau sa se mobilizeze pe criterii de calitate, angajau putini oameni, eventual ii mai tineau la negru pe 800-900 de euro , suma cu care amaratul de roman putea sa cumpere 800-900 l benzina / luna, si nu 100 cat poate acum. Era o atitudine politica prin care se tinea cu Romania si la cetatenii ei. Sufeream un an–doi, dar nu atatia. Sufeream si ne vindecam definitiv.
Inca nu e prea tarziu.
Forta Morala cere alinierea de urgenta a salariilor cu cele din UE

(2)

Statul roman sfideaza cetateanul netratandu-l ca pe un partener. El crede ca-i puternic si da legi in numele democratiei..Da legi de nici nu te astepti, de care nici n-a pomenit in campania electorala.. Legile emise in exercitiul mandatului si de care nu s-a stiut in campania electorala sunt un abuz al puterii si sunt nule. ( Pai, bine, ma, tu-mi promiti mangaiere, sa te aleg, si pe urma ma bati? Cum vine asta? Nu ti-e rusine?)
Acum cativa ani s-a dat legea audiovizualului prin care s-a stabilit plata abonamentului ca o taxa si nu ca o contravaloare a unor servicii prestate. Intre oamenii civilizati exista o lege nescrisa: daca nu platesti inseamna ca esti nemultumit, iar prestatorul isi cere scuze. Televiziunea nationala functioneaza din investitia statului facuta cu bani publici. Se insista ca ea sa ramana nationala pentru a avea programe de interes national. Are?! Poporul plateste pentru consolidarea puterii, de ce n-o plateste ea ? Ar fi trebuit sa-mi bata in poarta cu televizorul sub brat si antena–ntr-o mana, si sa ma intreb : « Doriti sa ne vedeti si pe noi? Va oferim gratuit acest televizor, vi-l facem sa mearga si va rugam insistent, priviti-ne! Daca nu va place, ne iertati, venim si ne luam catrafusele! »
Nu exista un acord scris intre parti, cu clauze inspirate din Carta drepturilor omului si avizate de « Protectia Consumatorului »
Ba mai mult, Radioteleviziunea romana nu emite prin cablu, ci-si permite sa emita unde prin spatiul particular al populatiei, stiindu-se ca doar de la 50 metri in sus e aerul statului.(Un grup de oameni am consultat doctori psihiatri si ni s-a confirmat ca undele emise daca trec prin om impotriva vointei acestuia, duc la stres avansat, deci boala)
Parlamentul a decis unilateral ca oricine consuma curent electric inseamna ca l-a folosit la functionarea aparatelor care redau undele radioteleviziunii romane. Stimati telespectatori, Forta Morala are in evidenta un caz in care o batranica de la tara avea inregistrat 1 (unu) kw/ luna si a platit luni de zile birul impovarator.
(Alo, nu va e rusine, mai?)
Firmele trebuie sa plateasca de 20 de ori mai mult. Acolo unde sunt mai multe aparate de emisie, trebuie sa se plateasca pentru orice aparat in parte. Asta presupune ca un imputernicit al institutiei a venit, a constatat si a incheiat un contract.. Doar prezeta unui contract este legala, fiindca sunt firme care nu au asemenea aparate. Daca o firma nu a platit o luna, doua, zece, de ce nu s-a purces la constare si continua sa se emita facturi + penalizari?
De ce nu emiteti cartele, ca-n strainatate, pe care sa le cumpere cine doreste?
Apoi, daca eu platesc acasa, de ce trebuie sa platesc majorat cu taxa voastra cand merg 5 minute cu autobuzul sau beau un pahar intr-un bar?
Forta Morala solicita:
a) Privatizarea de urgenta a radioteleviziunii romane
b) Taxa perceputa catre popor sa nu fie mai mare de 1% din salariul minim pe economie iar din aceasta taxa sa se acopere serviciile efectuate prin cablu si drepturile de autor ale creatorilor prezenti in emisiunile difuzate.
c) Cei care au venituri sub salariul minim net pe economie sa fie scutiti de taxa.
Forta Morala reaminteste ca Fiinta Umana are o singura gura, si, in consecinta, orice salariu care depaseste patru salarii minime este imoral. De asemeni poporul roman se indreapta spre democratie si nu spre... mosia cuiva!

3

Cu ani in urma Adrian Paunescu arunca un vers dur confratilor intru literatura ” voi scrieti poezie proasta , eu voi scrie capodopere !”
Asa-mi vine sa zic cateva...
Am initiat de un an provocarea Fortei Morale si observ dezintetresul cititorilor la aceasta idee. Probabil se spune « asta vrea razboi ! Asta vrea legionarism! » « Asta arata cu destu, face pa viteazul » etc
V-am spus ca omenirea se indreapta intr-o directie gresita, ca traim un timp istoric bolnav si am adus cateva argumente. Ce-mi pasa mie, poate va intrebati ? Va complaceti intr-un cerc mic al trairilor simple, si nu faceti pasul major al raportarii fiintei la viata comunitii.
V-am spus ca omenirea se conduce gresit dupa interese, cand ar trebui sa se conduca dupa principii. Poate nu intelegeti!?
Sa dau un exemplu :
O comunitate oarecare isi propune ca principiu sa-si asfalteze strazile. Aceasta idee ar fi trebuit sa fie obiectul consultarii populare, fiindca presupune alocarea unor bani din sacul comun la care contribuie toti Si operatiunea de asfaltare incepe din centrul orasului, tine de orgoliul comunitatii, nimeni nu zice nimic, e ca intr-o familie cand invitatii deopsebiti il bagi in sufragerie si nu in dormitor, tai gaina cea grasa, chit ca tu ai mancat stir toata saptamana . Faci fata, adica doresti ca musafirul sa nu te creada puturos, calic, salbatic sau altfel. De aceea nu te opui cand se decide si vezi si tu ca asfaltarea incepe din centrul comunitatii spre periferie. Dupa un timp se ajunge cu asfaltarea pana spre mahalale si se opreste fiindca apare alta conducere. care va dirija banii spre alte prioritati. Intre timp au aparut gropile si se plombeaza tot cele din centru, se mai asfalteaza inca o data si inca odata tot in centru... iar periferia ramane de izbeliste. An dupa an. De zeci de ani. De sute de ani. Dar se asfalteaza insa spre noi cartiere care devin rezidentiale. Spre cate-o cabana a vreunui inalt functionar, ori se duce asfaltul la parintii sau neamurile lui in satul din deal si se asfalteaza curtile lor, isi fac alei... La bilant se raporteaza ca s-au afaltat atatia km patrati. Si vine un nou candidat ce promite ca va asfalta strada cutare si strada cutare... Culmea e ca nu o asfalteaza dupa ce oamenii isi pun increderea in cuvantul lui. Unde e principiul ? unde sunt clauzele, adica ce se intampla daca? Probabil promovarea principiului a fost o smecherie, fiindca cel care a propus asfaltarea statea in centru si avea interesul sa aiba conditii mai bune de viata.
Ar fi trebuit sa intervina Curtea de Conturi, dar aceasta institutie este de forma, fiindca aflam din ziare ca o cantina oarecare a facut economii de nu stiu cate milioane (asta insemnand ca a dat mancare proasta sau insuficienta), aflam ca s-au achizitionat cartofi la pretul dublu decat erau pe piata, ori ca vopsirea unei cladiri a costat de mii de ori mai mult, ca si cum s-ar fi izolat, tencuit, etc. Unde e ban public exista comisioane, furturi, excrocherii de tot felul.
Stimate cititor, te invit sa fii atent la Forta Morala.. Daca vrei sa faci echilibru in jurul tau incepe prin a intelege. Apoi... vino daca esti un om bun, sa fii alaturi de oamenii buni, sa re-asezam lumea dupa principii.
COMENTARIU
Sorin, esti primul care nu respinge ideea FM, ba chiar o doreste.. Constituirea intr-o forta morala este ideea mea si am fost luat de cateva ori luat la misto pentru unele idei exprimate..
Ideea Fortei Morale este venita cam prost fiindca in aceste timpuri oamenii au nevoie de liniste, cred ca indreptarea spre democratie (opusa dictaturii) este un pas de vis si lucrurile trebuie sa se rezolve de la sine. Apoi lipsa timpului fizic pentru participarea la o altfel de organizatie, peciculoasa ca idee, ii tine pe oameni deoparte. Si frica, frica de a fi arestati sau de a avea presiuni de tot felul din partea celor care n-o sa le convina.
Forta morala a fost asemanata, din cauza cuvantului « moral », cu Miscarea legionara care a vrut sa dea un semn istoriei facand dreptate cand existau nedreptati. Forta morala vreau sa fie o forta civila care sa se opuna puterii, in general, si infractorilor in special.
Sa dau un exemplu barba : un smecheras s-a legat pe strada de un tanar oarecare. Dupa cateva minute la poarta mea s-au adunat cateva zeci de barbati si l-au cautat pe individ. Inconstient, continua sa faca pe-al dracului pana cand un prieten i-a spus : « ma, tu nu vezi ce-i afara ? te omoara, stai linistit ! » Am intervenit si a scapat doar cu cateva flegme. Cum te poti lupta cu cel care-ti face rau ? Apeland la lege sau facand tu legea. Legea poate sa fie incapabila sa faca dreptate pentru ca oamenii legii sunt intai de toate oameni. Raufacatorii sunt periculosi, contra lor s-au inventat mascatii.
Ideea mea este ca oamenii morali sa se adune si sa supravegheze desfasurarea vietii, dar cu forta si nu glasuri izolate sau anemice. Si sa intervina acolo unde legea nu poate sau nu vrea. Scopul este nu sa te apuci sa condamni oameni intr-un fel sau altul ci sa-i determini sa se schimbe (ceea ce legionarii n-au facut).
Moralitate a existat dintotdeauna si exista.. Forta morala, nu..
Am nevoie de cativa oameni seriosi sa deschidem un ONG (bine-ar fi cu filiale) si sa-ncepem lupta. Pot exista multiple feluri de actiune fara expunerea membrilor. De exemplu facem o revista care sa cuprinda plangeri concrete de-ale oamenilor despre necazurile intampinate, in care sa se nominalizeze cei morali. FM poate interveni in catastrofele de care spui. De fapt orice actiune va trebui sa aibe unanimitatea voturilor secrete ale membrilor sai. Stiu atat ca cei rai nu pot fi la un loc decat cel mult 50, dar oamenii buni pot fi milioane. E mult de spus, ma opresc aici.


(4)

Statul este creierul care centralizeaza toate informatiile si, prin alesii/numitii sa-l conduca, ar trebui sa se alinieze celorlalte state prin implementarea criteriilor de performanta ale acestora.
Puterea Statului ar trebui sa atraga admiratia si respectul cetatenilor, nicidecum impotrivirea..
Inca dupa Revolutie am aflat ca Romania are de patru ori mai multi birocrati decat Japonia. (1 la 70 de locuitori, chiar daca-n popor se stie ca « unu e cu sapa si 10 cu... mapa » !) Aparitia calculatorului ar fi trebuit sa duca rapid la injumatatirea lor . La noi, insa, prin spargerea institutiilor in... institutele a dus la dublarea birocratilor. Eu asa ii percep. Periodic se inventeaza cate-o hartie cu stampila de obtinut.Un exemplu: acum 10 ani, cam prin martie au aparut carnete noi de sofer. Cei care s-au grabit atunci sa fie corecti (termenul era pana prin septembrie, parca) vor plati acum de 2 ori. Odata fiindca le expira carnetul in martie-iunie, si a doua oara cand, din iunie apare carnetul UE. Astfel ni se scot cu forta bani din buzunare si ne vom pricopsi si cu peri albi de la inghesuielile cozilor interminabile de la ghisee. Cand s-a decis aparitia noilor carnete ar fi trebuit marit termenul de valabilitate al celor care expirau in 2007.
Daca oamenii isi exprima nemultumirea, birocratii nu pregeta sa le arunce in fata: « Ce sa va fac, n-ati vrut voi democratie? »
Avand discutii personale ce cei pusi sa faca ordine, acestia mi s-au plans in ultimii 10 ani ca ei ar vrea sa faca, dar nu-i ajuta legea.
Purtarea discutiilor individuale cu fiecare angajat face parte din elementara conduita de sef.
Ce i-o fi impiedicat pe atati ministri de interne care s-au perindat la putere sa aibe discutii cu angajatii lor, sa le ceara parerile pentru a propune legile corespunzatoare? Mai aflam ca au fost atatea mii de dosare si s-au rezolvat cu cateva zeci mai putin. Domnilor, numai eu pot face mii de plangeri. Poporul se abtine fiindca nu are incredere ca rezolvati ceva, in acele dosare probabil sunt multi infractori deja prinsi de cetateni sau care s-au predat singuri! Daca vrei sa faci o plangere, esti acuzat tot tu, ca de ce ai fost prost ?Si sa fii sanatos, ce sa le faca ei ? Iar cand reusesc sa prinda vreun hot, il pun sa recunoasca precum iespurasul din poveste, ca-i... mistret. Si... recunoaste, ca tot pedeapsa aia o ia ! Astfel se scapa de maldarul de dosare! «Saracii», fac si ei ce pot!
De ce trebuie sa aiba Parlamentul mai mult de 50 de oameni?
De ce trebuie ca Oficiul Fortelor de Munca sa aiba mai mult de trei anjajati ? Ori Inspectoratul Scolar sau Directia Agricola ? Acestia pun doi amarati sa se lupte cu cozile de la ghiseu, in timp ce toti ceilalti... dorm. Dorm cu folos!
E somnul monstrilor.

Un comentariu:

nicolae spunea...

COMENTARIU PRIMIT PRIN EMAIL:

"Am vizitat blogul si am citit articolul in patru subpuncte "Forta morala se intoarce."
Cu aceasta ocazie am mai constatat, ca si alta data, ca desi initiativa imi place si o aplaud, pentru ca intr-adevar si eu cred ca ar fi nevoie de o reactie a societatii civile, totusi eu nu ma regasesc in stilul de abordare, tratare si prezentare propus de aceasta initiativa. Ca opiniile mele merg cumva mai in paralel, ca uneori intersecteaza in contradictie punctele de aplicare ale speach-ului din aceste articole.
O sa va dau un singur exemplu:
Spuneti in debutul fragmentului 1: "In Romania trecerea la democratie s-a facut protejand intreprinzatorii (adica interesul lor) si punand biruri mari pe cei multi."
Nu e adevarat!
Sunt unul dintre cei multi ca au muscat aiurea din gogorita cu clase de mijloc, dar unul care inca mai sta in picioare, care inca lupta cu acest sistem incoerent si nedrept al statului. Nu intreprinzatorii, ci doar "anumiti" intreprinzatori, domnule Tudor! Si nu in detrimentul celor multi, ci chiar in detrimentul Romaniei ca entitale statala! Clica ce a s-a substituit autoritatii in 90 doar a nivelat terenul pentru ca vechea garda rosie, sa devina clasa politica actuala, din care acum ne treyim cu a doua generatie ce intinde mana spre puterea tatilor comunisti, fosti legionari, clasa care inpreuna cu toti cei ce au pus umarul la daramarea si distrugerea agriculturii, industriei si a celorlalte domenii economice, au devenit in timp bogatii, vip-urile, instituind conditii in care orice lichea aservita fie masoneriei, fie capabila sa fure si sa imparta cu ei a fost invitata si apludata, ca membru de cinste si onoare! iar in acest timp, cei ce au porit cu adevarat de la zero, punand la bataie tot ce aveau in active corporale sau neocorporale, au fost mintiti, speculati si apoi dcimati de un parat de facut legi aberante si incapabile sa urmeye macarrealitatile economiei romanesti, dincolo de perceptia de macrosistem. Cand un muncitor isi pierde locul si salariul, e una, cand un om capabil sa conduca o suta de muncitori, isi pierde curajul, banii si firma e alta! Grave sunt amandoua, dar pe o balanta a moralei, care credeti ca este lovitura cu impactul cel mai destructiv si cu efectele cele mai devastatoare!? Oricum va multumesc pentru invitatie si dupa masura timpului liber real, poate voi mai vizita acest blog. Oricum, va multumesc frumos pentru invitatie si incredere.
O.C."