un punct de vedere (gina goia)

in ceea ce ma priveste, situatia e sub control. A fost doar dorinta de a evada din mediocritate si din cotidianul cenusiu. Nu ma voi umili; de fapt, am vrut sa fac poezie, sa cochetez cu un sentiment uitat. Vorba lui Paunescu: "Proasta asta n-a vrut sa o fac nemuritoare." Iarta-ma daca te-am agasat cu povestile mele sentimentale, dar am gasit in tine fiinta capabila sa inteleaga trairile abisale ale poetului. Aceste povesti sunt si cautate; trebuie sa traim deschisi spre sentimente. Altfel, am fi ca mediocrii ce ne inconjoara si pentru care important e sa traiasca - comod...
Cred in frumusetea cuvintelor si pentru mine lumea nu poate exista fara frumusetea stranie a cuvantului. As putea sa va vorbesc despre poezia toamnei. Dar hai sa va scriu despre o zi din viata lui David Davidovici, o zi de duminica.
Nu mai merg la biserica. Problema cu transcendenta am rezolvat-o intr-un mod... panteist. imi place sa cutreier paduri si coclauri, intr-o singuratate absoluta. Dulceata nespusa a toamnei, tristetea ei luminoasa le inspir cu toata puterea plamanilor mei. Ma reped cu bicicleta pe deal, intr-un loc anume, unde imi rezerv placerea de a ceti. Din aburii toamnei, din raceala padurii, se naste in mine un fior senzual. Ma gandesc la femeia pe care o visez pana la nebunie. Stiu ca nu va fi nicicand a mea, fiindca e un ideal... In locul acestui ideal, pun alte chipuri, alte femei, pe care imaginatia mea le dezbraca pana la transparenta si voluptatea incendiara a pubertatii. Acolo, la marginea padurii, traiesc clipele cele mai pline, ma abandonez linistii celei mai ample, cu teama totusi prezenta ca traiesc intr-o iluzie, ca exista un sfarsit, pe care il port cu mine in spinare, povara terifianta. Ma strecor ca un lunatic prin realitatea haina. Nu am puterea de a lupta, de a razbi. Intalnesc pe drumul meu modele de reusita. Case ca niste palate, masini stralucitoare, bogatie trufasa, dar si saracie calda... E o lume a contrastelor dureroase, in care noi trebuie sa aflam adevarul. Dar Adevarul nu e din lumea asta...

*

ideea de Adevar de mult am clasificat-o... o lupta cu morile de vant ori istorii... nu Adevarul este prioritatea omului... in timp am invatat sa ma adaptez compromisului... o forma pragmatica de existenta... nu vezi ca eroii au devenit patetici ori usor de uitat... taica-meu a pus pret mare pe moralitate... ne-a crescut cu respect fata de Dumnezeu... dus pana intr-acolo incat totul devena o frica ori o confuzie... in compromis de cele mai multe ori reusesti sa dai de adevar si sa-l ridici la suprafata ochiului... nu dreptatea ne tine in viata... bunatatea ori plierea ajustata situatiei... absolutul este primul inamic al omului... cel mai usor de definit ori de identificat prin chiar nastere /care in chiar urmatoarea secunda inseamna moarte... de aceea si iubirea devine o forma utopica... cel idealist sfarseste cu venele taiate ori psihopat... cred ca in cautarile tale iti este dor de indragostire... sentimentul total in care iubirea se pastreaza virgina... dupa aceea devenim plictisiti si robi reflexelor... in moralitate monogamia este sfanta... greu ii este de multe ori omului sa se pastreze moral... cei care intr-adevar incununeaza serbari de argint ori mai departe de atat nu sunt fericitii... in anii de tinerete ai parintilor mei nedormeam nopti... certurile adultilor sunt trauma copiilor... casatoriile pastrate pana inspre moarte sunt doar ale celor care constienti privesc responsabil... trec prin probleme cu o dorinta ferma de a chiar trece... un fel de scoala a vietii in care ambitios trebuie sa treci examenele... doritorii de arbore genealogic sapand adanc si constient imprejurul radacinii generatiei de nepoti sanatosi si optimisti... gand bun poete...