A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 30 noiembrie 2008

am citit: renasterea buzoiana 2009

SUBLINIERI (almanahul “Renasterea buzoiana 2009)

Dina Cuvata:

“(…) - Mama, sufletul ma doare!
-Stiu de ce te doare, fiule, stiu.
Dar alearga, cauta, lucreaza
Ca n-o sa vina nimeni
La tine la usa sa-ti dea
Imbratisarea care se castiga cu spada!”
(invataturile mamei)

Arthur Porumboiu:
“Eu sunt soldatul ce-i duce
ranita-n spate;
ii da din painea lui neagra
si din bidonul cu apa;
si nu-i permite sa cada
nici cand

viata e o grenada
scormonind in noi ca-n pamant.”
(poetul si patria)

Gina Zaharia:“pregateste-te sa joci rolul
pentru care n-ai dormit
in noaptea aceea
nestiuta de nimeni;

mergi pe franghie fara teama,
cara-ti mai departe, ca melcul,
linia subtire din palma,
cea a destinului.”
(maine)

Alexandra Theodora Oprea:

(…) tu-s ochii rosii, lumanarea face “palp”
peretii se-ntalnesc la colt si te barfesc
dar unghiul tau e unghiul dintre toate imposibil
iar scrisul tau adanc deloc vizibil
te iarta lumea- este omenesc.
(tu, scriitorule!...)

Ion Stanciu:
“asa de crud e timpul, ca un caine
ce-asteapta-n drum, furis, sa te-ncolteasca –
i-ai dat umil farama ta de paine
rupta din slova de carte-mparateasca.

Te-ameninta chioras si rau si fara mila –
de mic il stii cu scheunat mieros;
i-ai dat din poezie si apa si faina,
acum el vrea al gandului tau os!... (…)”
(asa de crud e timpul)

Sorin Saguna:

“Ating soarele crescut de luna
O clipa…
Cerul inchide minunea definitiv
Din vina mea…

Cred in adevarul infinit
Al mortii
Nu plang in sinea mea indurerata
Strig tacut!...”
(eu)

Ion Gheorghe:

“la mine se termina painea; umblu ca vrabia
impiedicat intr-un fir de par din coada calului
in lungul sir al multimii; la mine se termina
cartofii; siragul de lume dinaintea mea si toti
cei de dupa mine, intelegandu-se prin semne
si ziceri in jargon, ma dau la o parte(…)

la mine se termina merele, ceapa, ridichile,
rosiile, fasolea sanatoasa si mazarea; toate
ajung din belsug pana la mine; in fata mea
se trage oblonul, se pune scaun la usa,
se-ntoarce cartonul orar cu inscriptia lapidara:
inchis. Si cu toate acestea eu nu flamanzesc
un geniu bun sta-n preajma mea, indrumandu-ma
la ceea ce mi se cuvine
(…)
la mine se termina mobila trainica, patul.
Biblioteca, fotoliul, scaunele cu tot
Felul de nume de botez; ei isi dau telefoane,
Isi fac semne, un grai secret s-a ivit, si ei
Se inteleg, se ajuta: pun deoparte unii
Pentru altii; pana la mine se-nvecheste scaunul,
Masa imbatraneste, biblioteca nu mai este
La moda, patul deselat, de altii, pangarit.
Le cumpar si eu pe cele scoase din orasele mari,
Impinse-n vagoane de vite pana la magazinele
De la tara; sobele scot fum, paturile gem
Cu arcurile dezlegate, frigiderele se strica iute;
Cele ce nu se mai cauta de douazeci de ani,
Marfurile uzate, ajung toate la tara;

Cu toate acestea, dezbracat nu sunt, nici descult,
Pe jos nu dorm, nu mananc in picioare, nici
Cu blidul pe genunchi; nu sufar ca bunurile alese
Si trainice ajung pe mana celor intreprinzatori,
Mai iuti de gura si de mana: ei stau ca si fiii mei,
Sunt fericit ca nu trebuie sa le port de grija!
(…)
geniul meu protector este regele Decebal
aparatorul din umbra al tuturor infrantilor si datilor
la o parte; el imi zice: astazi nu-i ziua ta,
painea cea de azi, si mesele, si cartofii
de astazi, carnea si laptele, incaltamintea,
hainele cele de azi sunt ale celor de azi;
tu nu esti al zilei de-acum; cauta bunurile,
drepturile si dreptatile celor de maine!
(…)
m-a invatat: sa nu jinduiesti sporul grabit
al altora; acesta-i norocul mic(…)
de la gatul meu retezat, catre voi in sus
si-n veacuri, viguros curge fluviul de bucurie
al neamului tau: invatati sa pierdeti fericirile
mici de astazi, pana astazi: tu esti
dintre aceia ce pierd bataliile;
sa castige, sa castige bland si vesnic razboaiele;
n muntii Daciei
se afla pragul de jos si pragul de sus: vamile
lumii: de unul se-mpiedica, de altul dau
cu fruntea cei semeti si zadarnici;
pana la noi umbla-n triumf, de la noi incolo
obosesc: ii biruie vremurile, lasati-i
sa treaca, sa va intreaca: ei astfel se petrec;
nu-i staviliti, sa nu le faceti binele
sa-i opriti, ajutati-i sa se rostogoleasca
peste noi, mai departe;
noi suntem poporul timpurilor cele peste timp
si-al vremilor celor asupra vremii: nu dati
norocul cel mare pe norocul mic!”
(Partidul lui Decebal)

Radu Fefceac:

Despre o altfel de moarte:“(…)
…trebuie sa acceptam ca, desi ii consideram pe toti ca fiind vii, exista o mare diferenta vitala intre un individ aflat in coma, unul care traieste in singuratate, altul care nu stie decat un singur lucru – chiar daca acesta este sa-si traiasca viata – si alte moduri de a fi ale omului.
(…)
cand intru intr-o camera in care nu am mai fost niciodata inteleg sa-mi asez haina in cuier si sa ma asez pe scaun chiar daca ma gandesc in acel moment la cu totul altceva si chiar daca nu am mai vazut niciodata inainte scaunul sau cuierul respectiv. Asta inseamna sa intelegi lumea in care traiesti, sa te orientezi. De aceea Heidegger spunea ca viata noastra este o continua hermeneutica: pentru ca in fiecare moment al vietii noastre interpretam lumea in functie de modul in care o putem folosi. Iar a interpreta lucrurile in scopul orientarii tale in lume inseamna a le intelege. Dar acest mod de a intelege este pentru Heidegger neautentic. Aceasta intrucat fiecare dintre noi vede in tramvai un mijloc de transport, in scaun un obiect pe care te asezi sau intr-o piatra un material de constructie sau, si mai simplu, ceva ce trebuie ocolit. Ce se intampla insa cand in piatra respectiva vezi intemnitata o superba sculptura pe care numai tu o poti aduce la lumina?
Daca intelegerea neautentica ne asigura raportarea la lumea in care traim prin intuirea ei asa cum toti o intuiesc, intelegrea autentica inseamna intelegerea propriilor posibilitati de a fi. Prin intelegerea autentica vad lumea intr-un mod absolut personal si care ma defineste ca individ. Prin intelegerea autentica eu aleg sa-mi traiesc viata intr-un anumit fel si tot prin ea dau sens vietii mele. Este clar ca cea mai mare parte a vietii noastre este “invadata” de intelegerea neautentica. Problema se pune insa daca la nivel macro ne lasam condusi de aceasta neautenticitate sau ne traim viata pe firul calauzitor al unei intuitii ce tine de aprecierea a ceea ce noi putem fi in modul cel mai propriu.
Un alt aspect este claritatea fiintei noastre. Prin claritate inteleg o cantitate suficient de mare de determinatii care sa ne asigure codul genetic al personalitatii. Fiecare determinatie care ne este data de intelegerea neautentica este ca si cum ai lovi cu un pai intr-un bloc de marmura. Nici macar nu-l zgarii. Pe de alta parte fiecare act al intelegerii autentice e o lovitura de dalta care isi cauta drumul spre descoperirea unei unicitati absolute, fara de care nu esti ceea ce poti sa fii. Si deci fara de care nu esti, pentru ca spre deosebire de celelalte lucruri, in cazul omului, esentialul nu consta intr-o anumita particularitate, ci in faptul ca el este ceea ce numai el poate sa fie.
Sunt oameni care toata viata lor – iar in cazul acesta este impropriu spus viata – nu au iesit nici macar petru o clipa din sfera lui “asa se cuvine sa fie”. Pentru un nonconformist, care este asa doar pentru a fi la moda, este clar ca nu are nici cea mai mica relatie cu posibilitatile proprii de a fi. Or a imita, adica a fi tot timpul altul, sau mai bine zis a fi tot timpul ceilalti, este ca si cum tu nu ai fi. Si aceasta este o altfel de moarte.
Nu trebuie sa fii original cu orice pret, adica sa cauti diferitul. Pentru ca diferitul la care poti ajunge e diferit in raport cu acelasi-ul de la care pleci. Ceea ce conteaza este sa fii tu insuti indiferent de ceilalti. Aceasta nu inseamna bineinteles sa faci ce vrei, ci sa ai un mod propriu de a intelege lumea pentru ca aici si numai aici poti fi tu gasit. A-ti pune viata sub pecetea unei idei pe care a-i extras-o din intelegerea autentica a propriei personalitati, adica a face alegerea potrivita, iata gradul maxim de autenticitate si de viata. Si aceasta tocmai pentru ca fiecare alegere pe care o facem arunca in neant toate celelalte posibilitati pe care le avem in acel moment. Un simplu pas gresit si suntem aruncati pe un drum ce duce spre un cimitir al autenticului nostru. Autenticul, adica ceea ce esti tu cu adevarat, nu trebuie sa faca nici un compromis.
Este foarte adevarat ca fiecare dintre noi – mai putin marii mistici – suntem cea mai mare parte a vietii ceilalti. Aceasta este o normalitate tinand cont ca pentru a supravietui trebuie sa ne impartasim din experienta celorlalti. Insa nu trebuie sa copiem idealuri. Imi vine in minte o vorba a lui Epictet: “ daca toata viata alergi dupa un rol care nu ti se potriveste o sa-l joci prost. Iar cel pe care l-ai fi putut juca bine, nejucat ramane” . Adica viata pe care o puteam cu adevarat trai nu ramane astfel decat o continua moarte. (…)
Abia in fata mortii iti dai seama nu de ceea ce poti fi, ci de ceea ce ai fi putut sa fii dar nu ai fost. Abia in fata mortii, cei mai multi dintre noi, ne dam seama ca murim de fapt pentru a doua oara, si de asta data o moarte neimportanta. Iar teama autentica de moarte este intuitia faptului ca nu am foast niciodata vii.”

Niciun comentariu: