A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

am citit: LIVIU BORDAS

BANALUL COTIDIAN (text postat pe www.europeea.ro/atelierliterar/index.php)

A murit un om.
Ştirea poate părea banală. Mor oamenii. Zilnic mor.
Cel despre care scriu a murit pe o targă. S-ar putea spune că a avut noroc. Alţii mor, neştiuţi de nimeni, prin guri de canal. Sau pe sub poduri. Doar ei şi aburul pestilenţial din subteran. Doar ei şi vuietul vîntului rece de pe malul apei.
Cel despre care scriu a murit printre semeni. Aş fi vrut să pot spune printre oameni. Nu pot. Mai corect, nu-i pot numi astfel.
A murit trecînd de la speranţă la disperare. Orice halat care se apropia de targa lui îi sădea în minte speranţa. Orice halat care se îndepărta fără a-l băga în seamă îl arunca în hăurile deznădejdii. Acolo unde veşnic nesătula Doamnă cernită îi rînjea din penumbră.
A murit pe o targă pe care, după cum afirmă slujitorul lui Hypocrat, cel care trebuia să vegheze asupra sănătăţii lui, o folosea în mod nelegitim. Pentru ca să poţi zace pe o targă, şi nu pe solul îngheţat de sub podurile oraşului, trebuie să ai zapis. Şi nu doar să-l ai. Trebuie să-l porţi asupra ta, aşa cum la vama de apoi trebuie să înfăţişezi luntraşului obolul. A murit fără ca vreunul dintre aceia cu jurămînt să-l cerceteze dacă mai are zile. De altfel, poţi avea zile, dacă nu ai zapisul care să-ţi dea dreptul să le invoci. Aşa că zilele lui erau nedovedibile, în lipsa probei scrise. Neconcludente. Nepertinente.
Dacă era vorba despre unul dintre aleşii neamului, s-ar fi încins reţelele de telefonie, ar fi duduit etuvele, ar fi zdrăngănit tot instrumentarul medical iar personalul spitalului s-ar fi călcat în picioare în iureşul actului la care s-au obligat prin jurămînt în faţa statuii anticului grec cu barbă. Aşa, a murit un om. I s-au terminat zilele, întins pe o targă pe care, ca unul care nu avea hîrtia la el, o ocupa fără drept.
Cel aflat sub jurămînt a fost pedepsit prin lipsirea, timp de trei luni, de echivalentul a două cartuşe de Kent pe lună. Presupun că aceia care s-au bucurat de atenţia lui în acea fatidică zi au avut bunul simţ să-i acopere paguba. O cercetare mai atentă, mai migăloasă, ar putea scoate la iveală faptul că, scăzînd ceea ce este de scăzut şi adunînd ceea ce este de adunat, discipolul bătrînului grec din vremea lui Pericle a ieşit chiar în cîştig.
A murit un om. O cifră într-o statistică absurdă, monstruoasă, barbară.

Comentarii:

IOAN PEIA:
“Liviule,

Într-o lume complet lipsită de repere morale, în care generozitatea şi căldura omenească au rămas nişte precepte goale şi în care predomină nesimţirea, avîntul şmekeresc, hedonismul acerb, făcut în sîc-ul celor serioşi, mizeria alcoolică şi "dixtracţia" inconştientă pe seama fragilităţii fiinţei, careia nimeni nu i se poate sustrage - ei bine, într-o astfel de lume, nu jelania lirică este soluţia, ci pumnul trezitor la realitate, dat cu putere în tîmpla nemernicilor. E concluzia tristă la care am ajuns, după ani şi ani de încercări ratate de a mă purta ca un om normal.
Vax! Normali sunt anormalii!...”

LIVIU BORDAS:
“Ioane, nu e jelanie lirică. E revoltă. Lirică, e adevărat, deoarece nu cred că legea pumnului e soluţia.

Ca practician al dreptului, nu pot renunţa la gîndul că, într-o bună zi, dreptul şi dreptatea se vor suprapune pînă la identificare.”

IOAN PEIA:
“De cînd există speranţa asta, a dreptului legitim, Liviule?

De vreo cîteva milenii?
Ca un veşnic perdant în cauze uluitor de simplu de rezolvat, dar în care trebuia să cîştige numai şi numai Stăpînul, numai Stăpînii şi Şmekerii, personal nu mai nutresc nici o iluzie, fie ea şi pur teoretică. De-a lungul vieţii mele trăitoare şi de-a latul istoriei trecătoare, nu există decît două categorii de indivizi: naivii perdanţi şi pragmaticii fără scrupule. Atît.
Restul e cusătură cu aţă albă şi poveşti demne de o Şeherezadă virgină!”

LIVIU BORDAS:
“Ioane, nu de milenii. Doar de cîteva sute de ani. Iar la unii chiar funcţionează. Nu-s departe de noi. Geografic, la vreo cîteva sute de kilometri. Istoric, doar cîteva zeci de ani.

Nădejdea mea este că, istoric, putem recupera.”

DORU LUBOV:
“ În China nişte idioţi care au îngroşat laptele cu melamină în loc de proteine au primit pedeapsa cu moartea. Astfel, restul de idioţi nesimţiţi îşi vor feri pielea personală şi nu vor mai încerca trucuri din lăcomie pe pielea altora. E singura soluţie. Pe când şi la noi? :)”

IOAN PEIA:
“Doru,

Aci e o mare problemă!
Că cei puşi să împartă dreptatea prin curticica noastră sunt chiar hoţii. Şcoliţi, ce-i drept, dar cu atît mai abitir.Cine să-i ia la refec? Tata-moşu?
Nu mai e loc decît de un comportament abrupt, hotărît, dur-reactiv din partea celor lucizi şi comştienţi la porcăriile tuturor declasaţilor. O confrerie a robespierrienilor. Altfel, vom fi încălicaţi ca nişte vite de povară. I-am lăsat destul să-şi facă de cap.”

LIVIU BORDAS

“Ioane,

robespierrismul e o armă cu două tăişuri. Să nu uităm că a despărţit de cap atîtea trupuri nevinovate cîte nu pot lăsa fără viaţă, din prostie sau indolenţă, toţi doctorii lumii.Justiţia pare, astăzi, o formă fără fond. Dar e singura soluţie, aşa cum este ea rînduită, cu judecata pe trei căi de jurisdicţie, cu garanţii privind apărarea. Nu sistemul de justiţie trebuie înlăturat, ci doar neghina din el. După cum nu sistemul politic e cel vinovat, ci o mînă (e drept, tot mai cuprinzătoare) de oameni care îl populează.Un Robespierre căruia să-i dai libertatea absolută de a stabili cine trebuie să-şi încerce tăria grumazului în confruntarea cu lama grea a ghilotinei înseamnă întoarcerea la dictatură”

IOAN PEIA

“Robespierre nu a acţionat singur.Tot nişte malaci din jur, cu gînduri de prea-mărire, i-au deturnat scopurile”

"
Justiţia pare, astăzi, o formă fără fond. Dar e singura soluţie..."
O soluţie fără instituţie!

EMANUEL CRISTESCU
“Nu avem altă soluţie. Dacă nu respectăm legile şi ne facem singuri dreptate s-a dus totul. Legile proaste produc monstruozităţi. Dar în libertate, cu timpul, pot fi schimbate. Anarhia şi dactaturile sunt ele însele monstruozităţi.”

IOAN PEIA
“"
Legile proaste produc monstruozităţi. Dar în libertate, cu timpul, pot fi schimbate."Aţi auzit de Sf. Aşteaptă?Are "cruce roşie" în Calendarul Fraierilor!”

LIVIU BORDAS
“Nici "Cavalerii dreptăţii", acţionînd cum cred ei de cuviinţă, pedepsind pe cine cred ei că merită, nu este o soluţie, Ioane. Doar o justiţie în formă instituţionalizată, care să se întemeieze pe lege, poate face dreptate.Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte - în sistem privat - aduce a Farr West.”

IOAN PEIA
“Aduce, dar în două sute de ani de Farr West din ăsta, America a ajuns stăpînul lumii!
Sau, mai "poetic", zis:

Cu biblia şi puşca-n mînă,
A ajuns, treptat, stăpînă!”

TEA NICOLESCU
“"
A murit fara ca vreunul dintre acei cu juramant sa-l cerceteze daca mai are zile."
Problema reponsabilitatii, Liviu, iar intr-o societate in care individul este desconsiderat, exista doar "ca turma" n-ar trebui sa fim surprinsi ca disparitia e un moment banal: ei si? a murit unul!Bine scris!”

LIVIU BORDAS
“Aşa e, Tea. Cei care ar trebui să vegheze la respectarea demnităţii fiecăruia, cei care fac legile şi, de ce nu, chiar şi cei care le aplică, sunt interesaţi mai degrabă de numărul celor din turmă care le pot lăsa votul în poale, din patru în patru ani, decît de fiecare dintre aceştia, privit ca individ, cu nevoile şi cu drepturile lui.”


NICOLAE TUDOR:
“spun doar doua cuvinte: FORTA MORALA”

LIVIU BORDAS:

“Nicolae, vreun rezultat concret?”

NICOLAE TUDOR:

“In absenta unei forte civile puternice care sa oblige pe toti care sunt platiti din banii publici sa duca pana la capat ceea ce initial este principiu, deci bine, chiar justitie numindu-se, vom avea monstruozitati. controlul este cheia succesului, controlul celui mai mare, daca este de buna intentie, facut celor din subordine, secondat de o forta civila care sa stigmatizeze moral si nominal atragand oprobiul public.
Rezultat concret? Nimic!
Am am fost 10 oameni care voiam sa legalizam acest organism si nu am ramas nici macar minim trei necesari sa-i dam drumul la treaba. Oamenii agreeaza ideile numai ca au frica sa se implice si sunt convinsi ca nu putem schimba lumea. Nu vor sa se lupte cu morile de vant ( dupa parerea lor) Eu stiu sigur ca e calea cea mai grea, dar cea mai sigura, daca nu singura, sa avem o lume drept alcatuita.
Deocamdata am blogul "Forta Morala" si fac acolo un fel de biblioteca in care adun unele sub altele reactii, creatii, diagnostice etc.
Sa faci o revolutie e tare greu. Poetul a si spus-o: " si singur si puternic, e greu, ma, baiatule..."

Mai incerc!
Multumesc de intrebare."

DANIEL BRATU
“eseu de revoltă şi de preluare a durerii - omul pierdut în păienjeniş - moarte nu din eroare, respingere numai - ca si cum oamenii s-ar împărţi deja în planete, cenzitar.”

IULIA RALIA
“despre responsabilitate....nu cea pe care o expunem, nu cea de "gala" sau cea pe care o vor unii dincolo de gardul vecinului, ci raspunderea ca o conditie a propriei existenţe in cotidianul banal...un om a fost trimis la moarte de cei care l-ar fi putut salva...urmarind ce se mai intampla in ancheta cazului, revolta se transformă in strigăt :e un sistem bolnav ?cunosc medici buni profesionisti si in acelasi timp oameni, dar imaginea din acest moment ramane intunecata...”

LIVIU BORDAS
“Nu doar sistemul e bolnav. E o ţară bolnavă. Tratamentul? Poate un strigăt comun. Deşi am credinţa că urechile celor care ar trebui să-l audă sunt bine căptuşite.”

GINA BULTOC
“acestea sunt realitati. realitati care se intampla semenului. si este justificata implicarea, este necesara. fiindca trebuie sa ne pese. indiferent de 'mediul' ori spatiul economico-politic in care traim.”

LIVIU BORDAS
“Gina, ne pasă. Cam asta e tot ce putem face: să ne spunem punctul de vedere. Şi, din patru în patru ani, să ne lăsăm minţiţi frumos.”

Un comentariu:

DAN spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.