am citit: VASILE MUNTEANU

al doilea majorat

la revoluţie m-am plimbat aiurea pe străzi

băusem (ca de obicei) vin roşu
nu aveam nici un chef să ard tablouri să pozez în erou
sau să mă prefac vezi doamne că aş lucra
desigur în televiziune (singura pe atunci)

astăzi
după optsprezece ani
când ştiu că margarina este un altfel de plastic
că ploaia din vest conţine acelaşi acid
îmi spun că-i bine tot e bine
că pot urina din picioare
scaunul cu rotile sau pensia-nu-ştiu-cum
m-ar fi arătat mult mai scund

nu-i nici o mândrie credeţi-mă
uniforma
te dă de gol că nu ai părinţi ţara
nu-i nici măcar o instituţie ţara
e-o puşcărie bancară
cu zile de vizită şi plimbări la program

întreţinerea o plătesc la fel (după două trei luni)
gunoiul îl arunc la fel (pe aceeaşi ghenă de metal)
curentul din când în când se opreşte
administratorul e la fel de intimidant
chiar şi liftul
se defectează cu aceeaşi regularitate

atât mi s-au schimbat: pozele
mă şi mir când mi se cere permisul de conducere
că nu sunt arestat
spun poliţistului un banc :
- aveam 300/h – am depăşit viteza luminii… dar şi bancul
nu mai ştiu de câte ori l-am spus şi nici cui

ce-i drept e drept: lumina nu mai vine
mulţumesc pentru amendă (oricum nu le-am plătit niciodată)
parchez maşina şi pornesc pe jos
îmi cumpăr un hot dog pe care îl cedez
primului copil DĂŞIMIIIEEE

privesc lung în urmă
încă nu ştiu
dacă viaţa este pur şi simplu efectul unui spasm
sau un atac de panică

trec pe lângă un magazin de electrocasnice
ce ironie :
la casa albă preşedinte a fost ales un negru pe numele lui hussein
sua se pregătesc să invadeze iranul iar în fâşia gaza
mor zilnic două tipuri de credincioşi

cred că este şi motivul pentru care iisus
a preferat să-şi mute cadavrul – fără urechea externă
gloanţelebombeleghiulelemortiereleobuze
lelelele lelele
răsună în spirit
măcar mort liniştea să preţuiască ceva

nu pacea de la ierusalim nu se va semna niciodată
războiul rece a fost întotdeauna un război mort
desigur la bucureşti vor înflori corcoduşii
iar cetăţenii cu drept de vot vor visa că beau ţuică de hiroşima
că sunt o piaţă liberă
şi că moneda naţională este euro

bucuraţi!vă eu
şi cei asemenea mie
vom merge la cimitir ca nişte repatriaţi

în locul lui diogene

se îndoieşte cu adevărat cineva de ceva?

m-am oprit în acest refugiu şi nici un mijloc de transport nu a trecut
sunt singurul care nu se agită şi mă pot lăuda
că viaţa mea nu este simplă materie neşlefuită a statisticii

am puterea să mărturisesc
eu cu un cuţit aş căuta un om
echilibrul
s-ar restaura de la sine

suntem toţi nişte barbugii
ne schimbăm la faţă cu uşurinţa
rostogolirii hazardului pe os
şi dacă nimeni nu ajunge nicăieri şi nimic nu se câştigă
de ce să preschimbăm ceara în lumânări şi să plătim
din truda albinelor controlorii

când veţi cere socoteală ar fi bine
să nu izbiţi şoferii cu dinţii de bordură
capul de linie nu este al lor iar farurile
manifestă glaucom din cauza drumului pe care orice reformator moral
critică maladiile vremii în realitate
descriindu-se pe sine

pentru că da
orice există mai mult decât oricine


lemn de cer

mi-a fost de mine frică
şi-am tăcut

sunt scorbura pe care nebunia mea o pune
schimonosit
deasupra celor fără de potcoave

apoi mi-a fost mai cald
nu am ştiut
cum să numesc această întâmplare
hrănită dintr-un cuib cu lapte de bătut
învindeţindu-mi umeri şi picioare

alţii noi
tot gunoi
umblă cu toporul sub coajă
am văzut
cum flacăra poposind prea mult asupra rădăcinilor
sumbră preumbră
păleşte

de ani de zile scriu despre îmbătrânindul
rătăcit între oamenii pe care niciodată nu i-a cunoscut
tu! cel din băltoacă:
m-ai văzut?
cărându-mi singur trupul în roabă

am steagul drept chiar de aţi pus mânere
de plastic unei roţi de lemn
şi sufletul mi-e boul
îl îndemn:
- hăis, mă, plăvane! cea!

şi nu se lasă

pe cei făr-de cuvânt îi bate dumnezeu
de biciul mâinii nu mă tem nici eu

zădărnicia capodoperelor, deci a prieteniei

pantha rei? nu, zău?
esenţa nueste aşa cum mint cu inocenţă profesorii de filozofie trecerea durerea hrănire înseamnă
din nevăzutul nostru cresc lucruri în care câinii nu-şi pot vărsa balele
şi la care nici nu pot piciorul ridica
ai pus vreodată? apă într-un vas de flori?
desigur
cele sensibile trebuie udate zilnic altele mai rezistente au nevoie de apă mai rar
da viaţa este o formă de dozaj acvatic în cuprinsul căruia dăm ca disperaţii din mâini cu pretenţia înotului
visul devenirii e îndeajuns pentru a umple copacul de frunze
dar hrană altceva înseamnă
pentru rod ai nevoie în primul rând de seminţe
cresc? ele pietrele pe ramuri ca fructele – nu poţi să crezi?
că praful pietrei ce-o spargi este sânge
prietene prietene ce nu vezi nu îţi încape în ochi
nicicum nu-ţi înfloreşte în suflet
hai, latră!

amintirile se pierd odată cu dinţii

fluturii. mari. albi. poate de gheaţă. poate de varză. în spatele lor luna. abia apoi sânul cu lapte. nu puteam crede. am muşcat. aşa am descoperit mama. sau dragostea. sau carnea. sau noţiunea de dumnezeu. chiar şi afecţiunea are nevoie de calorii şi de calciu.

primii paşi. au venit de la sine. voiam să iau lumea în piept. mi-am dat seama că nu am să împung vreodată. deja eram sătul de aşteptare. lipsa coarnelor este o formă de amputare. mersul de-a buşilea nu-l puteam suporta.

lucrul în lemn l-am deprins înainte de a învăţa scrisul. arcuri şi săgeţi. săbii şi cruci. prăştii. Ai crede că cruzimea se amplifică din nimic. accidental am ucis. păsări. şi pisici. şi broaşte. poate şi altceva. începuse să-mi placă. de atunci nimic nu a mai fost întâmplător.

au urmat adevărul şi minciuna. copiii mai mari le numeau liniuţe şi bastonaşe. propoziţii întregi. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” dar trupurile de carne pe care le iubeam mureau. toţi spuneau că e bine când era rău. oriunde aş fi plecat ajungeam invariabil în altă parte.

exemple: am plecat pe munte şi am ajuns în oraş. am plecat la şcoală şi am ajuns pe maidan. am plecat în deşert şi am ajuns la mare. am plecat la liceu şi am ajuns la cârciumă. am plecat la mănăstire şi am ajuns în patul uneia. am plecat la facultate şi am ajuns în armată. am plecat să mă spovedesc şi am ajuns într-o încăierare.

pleci să trăieşti şi ajungi să mori

de la virtuos la ticălos e o diferenţă de fapte mărunte