clişeu
visam cu ochii deschişi
era iarnă
încercam să ne amintim că inima
este doar un cuvânt
inima un clişeu
o să te amăgească
era aşa de multă iarnă şi împreună
ne troieneam
era viscol şi singuri
doi orbi
o lume oarbă case închise în zid
mă aşez la masă şi visez cum ninge amar
nu mai scriu
ochii mei albi caută asfinţitul
timpul curge pe covor
rochia ta albă inundă tăcerea
moartea este doar un pretext să ne iubim
îndelung
aşezat în umbra iubirii eu şi stăncuţele moarte
da
important este războiul politicienilor
cu oamenii de zăpadă
noi ştim doar să visăm
doi orbi ne despică ochii
mâinile tale reci adună neliniştea
atâtea cărări negre spre inima nevăzătorului
sub sânii tăi era noapte
pe noapte sta luna în jurul ei
avea o rochie roz din pleoapele mele
sandalele ei roz sub tălpi bezna
mă privesc din copilul îmbătrânind
şi nu mai strig nu mai strig
nu mai visez
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu