am citit:Liviu ANTONESEI

Pe culmile nesimţirii sau cum e guvernată România
(fragment)

M-am întrebat adesea, în cei aproape 20 de ani petrecuţi de la revoluţie, privind succesivele şi pluralistele garnituri de politruci ce s-au tot perindat, rotit la putere, ce anume explică grobianismul comportamentelor lor, ineficacitatea proverbială a actelor lor de guvernare, obstinaţia cu care se agaţă de o putere cu ajutorul căreia nu sînt în stare să facă nimic, dacă exceptăm spectacolele de joasă calitate şi căpătuiala personală, familială şi de clan politic. M-am tot întrebat, cu alte cuvinte, dacă de vină este prostia sau reaua-credinţă. Am şi discutat lucrurile acestea cu amici, cu alţi comentatori politici, iar cînd mi se părea că depistez o oarecare umbră de bun simţ, le-am discutat chiar şi cu politicieni. Răspunsurile – şi ale mele, şi ale interlocutorilor mei – au tot cumpănit, ba într-o parte, ba în cealaltă, pînă cînd am avut norocul ca un vechi şi înţelept prieten mai vîrstnic, filosoful Mihai Şora, să mă ajute să rezolv dilema, ca să spun aşa în mod dialectic: „Liviu, dar de ce să nu fim optimişti şi să credem că este vorba despre o fericită întîlnire între cele două?”. Şi, da, cred că aşa este, cred că toată această combinaţie de prostie, lăcomie şi egoism feroce, de pierdere constantă a simţului realului poate şi trebuie să poarte un nume, iar acesta nu poate fi decît nesimiţirea. Pentru că nesimiţit trebuie să fii să accepţi, ba chiar să te înghesui, demnităţi pentru care nu ai nici cea mai vagă calificare – iată, cald, exemplul acceptării exoticului economist Bogdan Olteanu în Consiliul de Administraţie al BCR şi al respingerii d-lui Daniel Dăianu, în plenul Parlamentului! –, nesimiţit trebuie să fii să pompezi banii de la FMI în pensii şi salarii, ba să şi împrumuţi de la bănci cu miliardul de euro pe zi din aceleaşi considerente, să doreşti să măreşti impozitele, fără să fi gîndit, cît de vag, vreo măsură de stimulare a economiei pe aceste vremuri de criză, cum la fel de nesimţit eşti cînd te repezi la asumarea răspunderii pentru fel de fel de legi cu impact social major fără vreo consultare cu partenerii din patronate şi sindicali. Păi, cum, că doar guvernul „mini Boc” sau „semi Boc”, că nici nu ştiu cum să-i mai spun acestui guvern intrat la apă, nu e doar nesimţit e şi un fel de Nică fără frică, de croitoraşul cel viteaz! Ce n-au făcut d-nii miniştri la cîte un minister, acum nu vor face la cîte două – sper că, totuşi, pe un singur salariu, nu tot pe două!
(...)