ştii bine, singurătatea are nevoie de alte determinative
decât s-au tot spus până acum în jurul lui amar
aşa cum te simţi când stai zgribulit într-un loc străin, într-o casă străină,
nesfinţită după atâţia morţi
şi şobolanii rod podeaua de lemn
şi zgomotul lor nu te lasă nici să dormi, nici să te rogi
nici să taci
furnicile se adună în jurul porţii
ca nişte armate care nu ştiu încotro s-au pornit, numai cât să acapere sau să se sacrifice inutil
şi atâtea vietăţi străine chipului uman în jur
când cerul se înnegreşte cu păsări negre care ştiu a zbura
nu mai vrei să fii chibritul ars în cutia neatinsă
larva care se zvârcoleşte din grădină-n grădină
dintele bolnav şi piatra ruginită în plămâni
nu mai vrei să te doară oasele şi carnea bolnavă de om
hai, recunoaşte
moartea asta am iubit-o amândoi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu