Vreau trăire, nu robotizare
Cred în destin.Nimic nu este întîmplător şi totul are consecinţe. Oamenii pe care îi întîlnim, cei pe care îi iubim,îi urîm, toţi cei care vin şi pleacă…nu pot să cred că totul se petrece fără un scop.
Vreau să cred că viaţa nu este timpul pe care îl petrecem pe pămînt,mîncarea pe care o consumăm,aerul pe care îl trecem, drumurile pe care le batem; viaţa – sunt toate acele puţine momente decisive,clipele în care suntem fericiţi. Oare nu există momente,cînd simţi cu adevărat că trăieşti? Sunt atît de puţine…în rest e rutină. Oamenii iubesc (sau cel puţin aşa vor ei să creadă) şi se consumă în trăiri ieftine. Puţini sunt cei care fac deosebire între lumină şi bec. Becul poţi să-l schimbi, de lumină nu te saturi.
Rebreanu spunea că fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Dar dacă nu sunt pregătită să o recunosc şi să o trăiesc?! Dacă voi fi ocupată spălînd nişte vase,sau voi fi în ambuteiaj, sau voi dormi,sau voi fi la cumpărături?! Ce mă fac?! Vreau să trăiesc clipa,să simt că trăiesc, vreau să iubesc din simplu motiv că iubesc şi să nu pot explica sentimentul. Cîteodată am impresia că timpul nu mai are răbdare şi mă face să iau hotărîri pripite, dar dacă e destin?
Ce va fi mîine? De mîine strîng cenuşa clipelor trăite ca să ştiu că nu trece timpul pe lîngă mine. Şi din nou mi-e dor,dar
“Merg pe jos ca sa-mi bata vintul in fata
Ca sa stiu cind am murit…”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu