sâmbătă, 5 decembrie 2009
am citit: "Justificare absurdă pentru o lacrimă de înger " (florian abel)
Aş vrea să pot să spun că îmi mai pasă,
Că aş lupta spre-a ninge bucurii
Pe golul răsfirat sub orice casă
În care Domnul uită de copii.
Nu pot, am întrebat de-atâtea ori,
Cu-ncrâncenare sau cu gând cucernic,
De ce-s atâţia ochi întrebători
Şi-un singur Dumnezeu atotputernic?
Nu pot, căci n-am avut nici un răspuns
Pentru sărmana, draga mea micuţă,
Atunci cănd am zărit-o, pe ascuns,
Cum culegea o lacrimă-n ghetuţă.
Nu pot, nici nu mai e durerea mea,
Decât cu nepăsările mai sânger;
Cunoşti un paradis care-ar putea
Răscumpăra o lacrimă de înger?
Pământul geme de marionete
Iar lor le sunt lacheii sfinţi şi moşi
Ce strâng, umili, suspinele în ghete,
Sub cerul plin de zei neputincioşi
Că aş lupta spre-a ninge bucurii
Pe golul răsfirat sub orice casă
În care Domnul uită de copii.
Nu pot, am întrebat de-atâtea ori,
Cu-ncrâncenare sau cu gând cucernic,
De ce-s atâţia ochi întrebători
Şi-un singur Dumnezeu atotputernic?
Nu pot, căci n-am avut nici un răspuns
Pentru sărmana, draga mea micuţă,
Atunci cănd am zărit-o, pe ascuns,
Cum culegea o lacrimă-n ghetuţă.
Nu pot, nici nu mai e durerea mea,
Decât cu nepăsările mai sânger;
Cunoşti un paradis care-ar putea
Răscumpăra o lacrimă de înger?
Pământul geme de marionete
Iar lor le sunt lacheii sfinţi şi moşi
Ce strâng, umili, suspinele în ghete,
Sub cerul plin de zei neputincioşi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu