A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 9 decembrie 2009

am citit:Virgil Iordache

A te îndoi de dumnezeu

Singuri? Nu, ci structuraţi a priori de o ontologie fundamentală triadică, având ca mijloc al proiectului personal lumea şi dincolo de ea o persoană ca scop. Suntem ontologic trinivelari dintru început, doar eul propriuzis (lumea) este elementar (pentru Kirkegaard sinele se extinde cu eul şi rămâne tot sine, în stil hegelian, dar nu subscriu acestei asumpţii endurante; sinele este diferit de eu, e Sfânt Duh în termeni religioşi). Căderea ontică din sine se face reducând persoana la mundan, printr-o teorie ontică în care relaţia e gândită ca proprietate relaţională analizabilă obiectivant. Căderea religioasă (un tip al celei ontice) se face abordând relaţiile triadice tot obiectivant, in termeni de „creaţie” (nu îl cauţi pe Dumnezeul religiei decât deoarece te-a creat pe tine). Dar la nivelul spiritual suprem ajungi prin asumarea trinităţii ca personală aşa cum este dată, fără onticizare. Înseamnă a juca pe Isus până la capăt. Genialitatea creştinului autentic vine din descoperirea trinităţii, iar ratarea lui din obiectivarea ei într-o instituţie. Creştinul autentic nu poate fi decât un geniu ratat (un dumnezeu om rămas doar om). Ratarea trebuie asumată dacă alegi scopul iubirii, pentru a da şansa cât mai multor oameni să găsească drumul coerentizant în viaţă, printr-o învăţare esenţialmente neautentică, dar care deschide poarta, prin critica aspectelor instituţionale, către autenticitate. Îndumnezeirea nu poate avea loc în biserică, ci la limita ei, privind-o fără a mai fi, atunci, înăuntru. Omul dumnezeu trece în om ontic prin iubirea de ceilalţi, se ratează întemeindu-i. Apoi se întoarce la sine, contemplă şi îşi spune: e bine, iar ce am spus, „e bine”, e adevărat. A te îndoi de dumnezeu e o prostie, pentru că aici nu e vorba de cunoaştere, ci de o atitudine existenţială. Nu mai întâi cunosc, ci mai întâi acţionez (Wittgenstein 2, a propos). Undeva tot plasez sacrul, chiar dacă îl refuz unei structuri proiective interpersonale. A te îndoi de dumnezeu înseamnă a te îndoi de tine că eşti. Dumnezeu nu poate fi evitat de cel ce este, deci nu poate fi evitat deloc. Iar căderea religioasă înseamnă cădere prin iubire. Însă iubirea poate fi evitată, alegând răul, alegând să fim dumnezei egoişti

Niciun comentariu: