vineri, 4 decembrie 2009
am citit:"O zi obişnuită şi o oglindă cât ochiul lui Dumnezeu"(Daria Darid)
(fragmente)
(…)
tragi draperiile de un calm nefiresc deodată se face tăcere
genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc
ca o pană de curent
ca pentru propriul său priveghi. abia atunci auzi strigătul
mai mult a junghi decât a sirenă de ambulanţă la faţa locului
probabil dacă ar despica fâşii din tine n-ar mai sângera nicio împotrivire
ar curge gelatinos pe podea nevoia de transfuzie cu negură
destulă negură cât să adoarmă întreg pământul o noapte în plus
(…)
Viaţa asta stă nemişcată pe scaun cu capul plecat
cu o curea strânsă de braţ în loc de bandaj
oamenii ca tine ar face orice să-şi ucidă literalmente singurătatea
unii înnoptează în paturi străine alţii înfiază copiii altora
(…)
câteodată îţi am fruntea în palmă
cât timp fereastra scheaună cu ochii ieşiţi din orbite
(…)
tragi draperiile de un calm nefiresc deodată se face tăcere
genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc
ca o pană de curent
ca pentru propriul său priveghi. abia atunci auzi strigătul
mai mult a junghi decât a sirenă de ambulanţă la faţa locului
probabil dacă ar despica fâşii din tine n-ar mai sângera nicio împotrivire
ar curge gelatinos pe podea nevoia de transfuzie cu negură
destulă negură cât să adoarmă întreg pământul o noapte în plus
(…)
Viaţa asta stă nemişcată pe scaun cu capul plecat
cu o curea strânsă de braţ în loc de bandaj
oamenii ca tine ar face orice să-şi ucidă literalmente singurătatea
unii înnoptează în paturi străine alţii înfiază copiii altora
(…)
câteodată îţi am fruntea în palmă
cât timp fereastra scheaună cu ochii ieşiţi din orbite
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu