vineri, 4 decembrie 2009

am citit:"O zi obişnuită şi o oglindă cât ochiul lui Dumnezeu"(Daria Darid)

(fragmente)
(…)
tragi draperiile de un calm nefiresc deodată se face tăcere
genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc
ca o pană de curent
ca pentru propriul său priveghi. abia atunci auzi strigătul
mai mult a junghi decât a sirenă de ambulanţă la faţa locului

probabil dacă ar despica fâşii din tine n-ar mai sângera nicio împotrivire
ar curge gelatinos pe podea nevoia de transfuzie cu negură
destulă negură cât să adoarmă întreg pământul o noapte în plus
(…)
Viaţa asta stă nemişcată pe scaun cu capul plecat
cu o curea strânsă de braţ în loc de bandaj
oamenii ca tine ar face orice să-şi ucidă literalmente singurătatea
unii înnoptează în paturi străine alţii înfiază copiii altora
(…)
câteodată îţi am fruntea în palmă
cât timp fereastra scheaună cu ochii ieşiţi din orbite

Niciun comentariu: