joi, 3 decembrie 2009

teodor dume: 12, 00


poezie

ziua şi noaptea
trăiesc între patru pereţi
ca planta ce creşte între ziduri
sufocându-se în propria respiraţie

tăcere

dincolo geamul
o imagine de cer albastru

şi un zid

dincoace fereastra doar eu
o altă imagine
în care încep să cred

de fapt e singurul lucru
la care mă reîntorc după ce ating
toate liniştile oglindite în mine

apoi privesc lumea printr-o
bătaie de clopot...

2 comentarii:

călin sămărghiţan spunea...

Dincoace de zid

Călin Sămărghiţan

Aici chiar "zidul", ori, în alte părţi, ideea de zid între sine şi lume, apare ca adeseori în poezia domnului Dume. Din adâncimea fântânilor interioare îşi trage autorul inspiraţia, abia apoi proiectând-o în exterior prin ferestre mai mult sau mai puţin abstracte. Rar l-am văzut inspirându-se din tiparele şi faţetele înşelătoare ale aparentelor lucruri dimprejur. Iar aceasta e deja o caracteristică pregnantă a poeziei sale. Însăşi bătaia de clopot nu trimite spre lume, ci, simţită în străfunduri tot a sine reverberează, "cu o decenţă de senior" cum frumos şi perfect îndreptăţit spune dna Slavu. Chiar şi lucrurile atinse, sunt doar cele "oglindite în mine".

Totuşi, tendinţa de a privi atent în afară, de prelungire a sinelui împrejur, e puternică şi irezistibilă, autorul îi cedează mereu, rămâne subjugat acesteia, zidul său este mai mereu ţintuit cu ferestre, dar temporarele evadări sfârşesc printr-o reîntoarcere la liniştea "apelor" subterane.

Aici e una dintre expresiile prin excelenţă ale acestui stil.

petruţ pârvescu spunea...

semn...


Petruţ Pârvescu
lui
teodor dume

***
elegiac, nobil, ca o bataie de clopot in spatiul privirii.