turnul Babel
l-am înălţat amândoi în tăcere
din pietre doar
pietre
prăbuşite în ele însele
niciodată nimicite în propria lor ardere
ţineau zidul drept
şi mut
te iubeam pentru că nu te ştiam
mă iubeai pentru că nu-mi spuseseşi vreodată
pe nume
şi voiam să-ţi cunosc dumnezeul
să-i ating singurătatea
iar tu
să-mi faci rost de-o pereche de aripi
dintr-o piaţă de îngeri
şi-am crezut că turnul
şi-ai crezut că zidul
şi-ai crezut că Babel
şi-am crezut că tăcerea
îngerii
dumnezeul
cărţile cu toate promisiunile lor
ne vor nemuri
dar eram prea grei
şi prea cuminţi
prea aproape de noi înşine
şi te întreb acum..
oare..oare se poate zbura c-o singură aripă
spre centrul pământului?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Imi vine sa plang.
Si nu am spus-o ironic. Am spus-o real. Cu emotie.
Trimiteți un comentariu