Note de cititor: Stefan Dima

“Dansând cu fulgerul” (Ed. Teocora, 2009), STEFAN DIMA susţine absolvirea “şcolii de plâns” în vedera înscrierii la “şcoala stelelor căzătoare”. Motivul este unul singur: găsirea mamei pe care o strigă încontinuu.
Anii petrecuţi in “Scoala de îngeri” (Ed. Rafet, 2005) l-au marcat definitiv încât raăpunsurile îi sunt înfofolite cu oftaturi despre “orfani care-şi strâng visu-n braţe”, ducându-şi viaţa în “străinătatea gurilor de canal” sau a băncilor din parcuri.
- “Spune, Lumină, spune!”
Iar el “spune” că realitatea este o lume în care se” zboară târâş” şi singura formă a fericirii este “să te-ntorci cu faţa la perete”.
-Ia mai spune... Lumină?
- “Viaţa este o tarabă” cu “flori ale dezamăgirii” în care oameni fel de fel “vând bilete pentru rai” minţind: ”Aşteaptă, aşteaptă!”
-Si?
- Să ne căutam altarul “învăţând alfabetul tăcerii pentru a înţelege cuprinderea,/ mersul,/ zborul şi desprinderea.”

Stefan Dima, ajuns “cerşetor de cuvinte” neputincios de a “zbura în alt timp”, ne “scrie… ceva!” Că sufletul său “a săpat în adâncul realului” după “bomboana vieţii”, numai că “strada bucuriei” nu există, chiar dacă “se-ntunecă a lumină”.

Cei care “sângerăm a libertate”, “să ştergem - împreună cu el - praful minciunii de pe obrazul lumii”!