Pleoape
Călăuzindu-se pe sine omul a ieşit din grotă
Îi miroseau picioarele a mâl şi pletele i se scurgeau pe pântec
Îl părăsise muza şi umbla neîngrijit
Vatmanul a deschis uşile troleului între staţii să putem respira
Din poza aceasta a sărit cu gândurile ude
Un evadat din aburii demnităţii
Nu ştia încotro să plece privea împrejurul buimac
Trecuse de grădina Cotroceni aproape de Leul
S-au dus timpurile când trăia cu indivizi asemenea în pungi
Şi iată acum ploaia îşi scuipă săpunul prin burlane
Iar noi ne deşirăm ghemuiţi de taxe firul vieţii
Ne rostogolim ca bilele de rulment
Ne dăm cap în cap şi nimic nu ştim a rezolva
Ticăite inimile plutesc pe urmele ceasului
O, Timpul e o şcoală veche care ne învaţă a clipi măcar
Pleoape cojile vederii ni se desprind şi nu privim
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu