A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 25 martie 2010

BORIS Marian: Ca un câine

În sinea sa, personajul K. ( de la Kafka) spune la finalul romanului „Procesul”: „Ca un câine”. Ruşinea îl acoperă. Este o istorie a perfidiei, calomniei, violenţei, injustiţiei, neomeniei, tot ce a putut ieşi din cutia Pandorei, în vremea anticilor; tot ce a dominat şi domină istoria noastră ca specie umană se adună în spatele şoaptei resemnate,şi deznădăjduite totodată, a bietului K.:„ Wie ein Hund" -("Ca un câine”). Am citit romanul cu inima strânsă, iar moartea absurdă a lui K.(dar... care moarte nu este absurdă?) m-a durut aproape la fel de mult ca moartea tatălui meu - avea doar cincizeci de ani. Cine a văzut filmul şi nu a citit cartea nu a înţeles mare lucru, filmul este un mare eşec, deşi Anthony Perkins a făcut tot ce a putut - regia şi scenariul erau proaste. „Şi să povesteşti fiului şi fiului fiului tău” spune Domnul întregii omeniri. Există trei feluri de atitudini – renegarea, necredinţa şi dezorientarea. Am trecut, în viaţă, prin toate fazele, fiecare. Cine spune că nu a renegat nimic, nu s-a îndoit de nimic, nu a fost dezorientat niciodată să iasă în faţă - i se poate spune că este şi mincinos. Important este ca, în ciuda oricăror persecuţii, să nu devii călău. Eroii lui Kafka sunt victime, ei nici nu sunt eroi, ei sunt umanitatea chinuită de un blestem născut de la prima crimă: uciderea lui Abel. Singura călăuză statornică este Cartea - nu poate exista credinţă şi morală fără Carte. De aceea, în faţa tribunalului, omul jură pe Biblie. Afară este urât, în casă este la fel, pe cer se plimbă un rât de neiubire-purcel. Se promovează proştii, în funcţie de zodiac - nu-s vinovaţi, foştii-foşti între ei se plac. Iubirea doarme în rai,
raiul e foarte înalt,
astfel că eu scăpai pe poarta iadului cald,
aici mă simt bine,
ai mei - diavolii - vin jucăuşi,
seamănă cu Grivei,
fără să ştie, sedus, Grivei este sufletul meu,
dar unde e Dumnezeu?



Boris Marian

Niciun comentariu: