A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 30 martie 2010

Unghiul obtuz

Voi relata două întâmplări care se leagă numai în capul meu. Din şcoală nu mi-au plăcut paralelogramul şi unghiul obtuz. Prima întâmplare are o durată de 50 de ani. Cam mult. Eram un flăcăiaş aflat pe pământ de nici două decenii. Mulţi amici ai mei se lăudau că au cunoscut FEMEIA. Pentru mine era încă o enigmă. Eram prieten cu o fată foarte drăguţă, o minionă, o răsfăţată, dar nevinovată ca şi mine. Am mers împreună la Predeal, am luat o sticlă de vin şi ne-am retras în camera pe care o închiriasem special. Ne-am dezbrăcat... total, dar la fel de total a fost şi eşecul. Fata m-a mângâiat pe frunte şi mi-a spus că nu este nici o nenorocire. Eram disperat. M-am dus la un medic urolog să mă cerceteze, omul mi-a luat banii şi m-a expediat râzând. Am făcut şi nişte injecţii, nu ştiu ce efect trebuiau să aibă, mie mi-au provocat pofta de mâncare. Timpul a trecut, fata m-a părăsit, nu ştiu din ce cauză, poate chiar aceea pe care o bănuiam atunci. Au mai trecut ceva ani, am revăzut-o cu un tip pe care îl cunoşteam, ea era ceva mai plinuţă. El era un băiat drăguţ, dar a murit de tânăr, nu ştiu de ce. Eu eram însurat, aveam un băiat şi aş fi vrut să am mai mulţi. Au mai trecut anii, în tot acest timp m-am gândit la miniona mea, ea îmi spunea, telepatic, că mă iubeşte. După decenii ne-am revăzut, se împlinise şi mai mult, avea şi ea o fetiţă, divorţase, apoi a plecat în altă ţară. I-am scris. Scriam ca un îndrăgostit gelos, ştiind că a avut ceva prieteni la viaţa ei. Tonul scrisorilor devenea tot mai acru, ea era enervată de singurătatea în care trăia, fiica plecase şi ea în altă ţară, era independentă. Eu, la fel de însurat, băiatul meu plecase şi el. Mă gândeam – ce ar fi, dacă, mai ştii, copiii noştri s-ar însoţi? Desigur era o aiureală. Corespondenţa cu fosta mea iubită s-a împotmolit. Dacă eram singur, poate, poate, ar fi fost în faţa noastră şansa de a ne reuni destinele. Un singur lucru m-a întristat cel mai mult – nu comunicam nicicum, scriam, scriam, dar monologam fiecare. Am aflat astfel că oamenii nu pot comunica nici atunci când a existat un sentiment între ei. Mă uit la câinii din parc, se împrietenesc, se latră, niciodată un câine nu este nepăsător faţă de semenul său. La oameni instinctul de apărare se manifestă prin necomunicare.

A doua întâmplare este legată de un individ pe care nu l-am văzut în viaţa mea. Redactor la o revistă oarecare, omul nu scria rău. I-am trimis ceva articole, m-a publicat. Apoi au apărut divergenţele. Revista fiind online, pe forum au sosit diverse ecouri. Redactorul meu nu a stat deoparte, m-a învinuit că sunt bolşevic. Tam-nisam. Este drept că în copilărie citisem multe romane despre războiul civil, despre Marele Război de Apărare a Patriei, cum se scria în anii '50, cu litere mari. Dar bolşevic nu aveam cum să fiu. Aveam nişte opinii, departe de a fi un admirator al lui Lenin, Stalin şi al altora de teapa lor. Boala ultimelor două decenii este de a eticheta un om: comunist, fascist, legionar, ţărănist etc. Personal nu am nici o opţiune precisă politică, nu o duc nici mai rău, nici mai bine acum, faţă de anii dinainte de '89, cu excepţia frigului şi a lipsei de carne. Să nu uit că de călătorit pot călători unde vreau, iar fiul meu este în America. Nu mă bucur că nu este alături de mine. Redactorul a prins un fir şi m-a folosit de sac de box, cu perseverenţă, până ce am fost obligat, pe cale privată, să-l trimit la originea originilor. S-a supărat foc, dar nu s-a lăsat. Avea un cal de bătaie. Am renunţat la colaborarea cu publicaţia sa, mai exact, el m-a eliminat, ceea era de aşteptat. Atunci am revăzut o parte din copilăria mea petrecută alături de cavaleria lui Ceapaev, de partizanii din al doilea război mondial, multe fapte demne de admiraţia unui copil. Acesta este unghiul obtuz de care vorbeam. În timp ce unghiul ascuţit poate accepta un grăunte de nisip care devine o perlă ( dacă acel unghi este o scoică în Pacific), unghiul obtuz nu acceptă nimic. Orice intră între laturile sale, iese cum a intrat. Am evitat aici cu obstinaţia politică, nu am spus cine era miniona, cine este redactorul, nu este interesant. Oameni suntem, indiferent în ce perioadă trăim, numai canibali sau maimuţe primate să nu fim. Dar, uneori... suntem.

Un comentariu:

nicolae spunea...

interesante postarile tale, slabuta doar "Elevul Kafka". Le-am luat la mana fiindca am trecut eticheta "Boris", am sters al doilea titlu fiindca aparea deja, am sters numele de la sfarsit fiindca apare: "publicat de"

In texte am pus apostrof inaintea anilor cu 2 cifre, am scos virgula dinaintea lui "etc" (nu se pune fiindca etc. inseamna "SI celelalte"), am mai lasat (rar) spatiu liber sau l-am luat dupa cate vreun cuvant. Iti spun acestea prieteneste, poti copia textele si le poti inlocui in my documents-ul tau pentru a fi trimise spre publicare in alte spatii.

Sa mergem mai departe.