Translatoarea

Translatoarea






Era o translatoare drăguţă. O cunoscusem cu mulţi ani în urmă, îmi refuzase un sărut. Fiind mai tinerei ne-am supărat unul pe altul, deşi nu era cazul. Ne-am reîntâlnit mult mai târziu, ea avea două fete, eu un băiat. Venea din State. Avea un aer de State. Bea cafeaua cu mine, ca în State. Simţeam o puternică înstrăinare. Ea era încordată. Pe mine încordarea ei mă întrista. Am întrebat-o, mi-a răspuns că eu am fost primul ei eşec în dragoste. Ce? Cum? Da, aşteptam să mă mai cauţi, mi-a răspuns. Avea dreptate, nu ştiam de ce nu am făcut-o. De fapt mi-am amintit. Mă împrietenisem cu o colegă a ei, eu eram student în primul an, ele erau eleve în ultima clasă de liceu. Vârsta ideală pentru nestatornicie. Nu ştiam că mi-a păstrat o mică ranchiună pentru un timp atât de lung. Am început să mă simt jenat, în cofetărie. Aveam impresia că este cineva în spate şi mă urmăreşte. Cred că era chiar umbra mea, adică omul care mă judecă permanent. Ne-am despărţit, i-am scris, mi-a răspuns foarte doct, din ce în ce mai doct, până când mi-am dat seama că, de fapt, nu dorea să corespondeze, dar nici nu voia să mă jignească. Nu ştiu ce mi-a venit s-i fac declaraţii de dragoste. Oamenii, la bătrâneţe se cam „zaharisesc”. Eu devenism sentimental. A simţit sau a vrut să simtă falsul situaţiei, deşi eram absolut sincer. Mi-a răspuns cu o duritate incredibilă. A refuzat orice alt contac. Am pierdut-o definitiv. De fapt nu am cunoscut-o niciodată. Ce puţin ne cunoaştem !? Pe noi, înşine, vreau să spun.



Boris Marian