A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 12 mai 2010

am citit:"Nu regret nimic" (florin otrocol)

Nu mă pot trata nicidecum de mine. Îmi este clar că tot ceea ce sunt este suma ridicolului şi sublimului de care am avut parte. Tot ceea ce a însemnat interacţiune a lăsat urme evidente în ceea ce umanitatea numeşte evoluţie. Ceea ce suntem nu se datorează vreunui câştig interpretat ca maturizare ci mai degrabă a tot ceea ce se identifică cu renunţare. Gândiţi-vă la ideea de sacrificiu. Ni s-a întipărit ideea sacrificiului de la Isus încoace şi asta numai pentru a putea supravieţui vieţii. Nu pot confunda ideea sacrificiului cu cea a compromisului, dar de fiecare dată când am pierdut o bucată din mine nu am avut puterea de a-mi compara durerea cu altceva, oricat de imensă ar fi fost. Totul se datorează stigmatului creştin în care am fost crescut, ideea capitulării definitive, a sacrificiului suprem, acea inutilă în cele din urmă, răstignire, din care omul nu a înţeles decât suspinul. Târziu am înţeles că Dumnezeu s-a pedepsit singur oferindu-i credit nelimitat creaţiei sale omul, iar până atunci am învăţat din toate sacrificiile şi pierderile mele să spun: ”eu ştiu ce înseamnă suferinţa, tu nu!”. Cu siguranţă în acea perioadă a vieţii am învăţat ce este ruşinea. Existenţa noastră nu va ieşi niciodată din tiparul clopotului Gaussian. Ceea ce nouă ne apare ca apogeu este doar acumulare pentru a ne completa şi desăvârşi existenţa. Psihologii regăsesc aceste apogeuri în cultul personalităţii, filozofii le numesc deşertăciune, inutilitate ca existenţă, pentru că aplecarea lucidităţii către fatalitate nu acceptă decât finalitatea. Nu regret nimic. Nu mă pot minţi, nu mă pot dezice de mine. Poate când mă voi afla în partea regresivă a clopotului să pot a mai schimba ceva, dar am certitudinea că voi fi bântuit numai de deja-vu-uri. În apropierea finalităţii ştiu că voi trăi, mult mai intens decât am făcut-o în copilărie, ideea sacrificiului suprem, iar inocenţa va fi înlocuită cu resemnarea. Nu mă tem deloc de moarte. Numai cei care au regrete se tem de viaţă şi de prea puţinul ei, cerşind clipe în plus ...

Revelaţii (VIII)

Cine posedă cheia libertăţii mele? Cui îi este de trebuinţă înlănţuirea mea? Temniţa gândurilor este atât de îngustă şi anostă încât orice invazie a compasiunii divine ar trebui exorcizată. Sunt obişnuit să trăiesc cu sclavia neputinţei dinaintea destinului; ştiu că sunt plin de anomalii şi toate astea se datorează nimicniciei ăstei lumi, pe care din nefericire dupa adopţie am asimilat-o. Precum un orb adulmec mirosul rânced al pasiunilor care sălăşuiau cândva în mine, acum rupte şi aruncate. Dacă aş fi cu adevărat liber şi mai presus de toate capabil să fac să-mi duc la capăt destinul aş călători pe culmile munţilor cei mai înalţi, pe fundul celor mai adânci ape sau pe întinderea celui mai arid deşert. Dar toate astea îmi sunt interzise; şi cum tot ce îmi este interzis stârneşte în mine revolta raţiunii mă simt cuprins de acele zvârcoliri care chircesc orice rigiditate fermă sau liniştea unei vaste întinderi. Am ajuns să trăiesc pentru că munţii nu se prăvale în ape şi deşertul ştie ce să facă cu libertatea semenilor ...
*
Platon ne-a lăsat ideea dialogului, a comunicării şi a dezbaterilor publice. După 16 secole excelăm în dezbatera nimicului. Suntem indecişi în a defini nimicul, individul, societatea şi mai ales comunicarea. Nu suntem capabili de a atinge măreţia, echilibrul, sinceritatea, onestitatea, puritatea, adevărul, simplitatea, iubirea, deşi ne sunt la îndemână. Cochetăm cu ideea Liberului Arbitru şi evidenţiem minciuna, desfrâul, mândria, ranchiuna, ura, agonia. Păcat că suntem atât de capabili de nimic ...
*
Urăsc până în adâncurile fiinţei tot ceea ce îmi este străin, nu pot avea şi atinge. Nu le urăsc pentru că nu le pot avea, ci pentru că nu-mi sunt de trebuinţă. Un motiv în plus să urăsc îngerii ....
*
Kant afirma că raţiunea este limitată în domeniul cunoaşterii în schimb are o valoare morală în domeniul practic. După două secole Einstein a arătat adevărata valoare a raţiunii şi efectele ei. Acum îmi este simplu a înţelege de ce trebuie să existe Dumnezeu, de ce războiul sfârşitului lumii este spirit vs raţiune ...

Niciun comentariu: