A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 1 octombrie 2010

Caiet de sală

Un caiet de sală





Citesc versurile tinereţii mele, strălucesc versurile ca nişte ochi de pisică sau ca ţigările unor puşti sub scară, ca părul ielelor, electrizat sub ramuri, ca nucleele la microscop, ca submarinele ieşite din adâncuri, aprind lumina şi totul se risipeşte, în faţa mea, oglinda mă priveşte mustrătoare, ironică, aproape neiertătoare.





„Numai copacilor morţi le place focul” , spuneam cândva, azi privesc îngrijorat cerul, cineva deschide lângă mine o umbrelă înflorată, un gând mărunt dă colţul ca un şobolan, mi-e dor de bobul de afină strivit între dinţi, de mătasea buzelor, prin sânge mai trec pui de balaur, un fulger loveşte vârful copacului părăsit, focul ne luminează ca pe nişte vase vechi de aramă, nici nu mă clintesc, am uitat şi ce spuneam cândva.





Aştept, dacă este nevoie, măncred în timp, nu m-a purtat el peste tot până astăzi? Ştiu, în suferinţă bufniţele se ascund. Cei asupriţi de propriile gânduri se reculeg în pustiu, dar ceilalţi? Cunosc câteva uşi tainice, prin care ajungi mai degrabă la capăt. În suferinţă bufniţele se ascund.





Eu cred că în prezenţa orgoliului, aşa cred, dispare oricare satisfacţie, chiar şi buruienile se usucă, la vremea pâslarilor, orgoliul se ascunde într-un cotlon şi mârâie, răspuns de nicăieri, poate pâslarii privesc cu înţelegere orgoliul.





Fulgerată de jerbele memoriei, Bucovina mea se desfăşoară, o sete de liniştre şi armonie, orăşelul bunicii mele, lăcaşuri vechi de reculegere, spitalul, livada cu meri, parcul vânătorilor, căruţe lăsând printzre roţi bălegarul cuminţilor cai, petunii şi rumene fete cu viaţă şi frică în ele, marfare mânate de un duh nevăzut, feroviari picotind cu ţigara în gură, bunica, sfeşnice veşnic plângând, cu braţe nălţate, mereu le visez, dar ce subiecte aveam, acum nu mai e nici un loc pentru ele.



Boris Marian

Niciun comentariu: