A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 2 mai 2011

am citit: www.gazetino.wordpress.com

PARTEA TA DE PRABUSIRE

Nimeni nu ne pregătește dinainte. Nu știm cînd, într-o clipă afurisită, ceva se rupe în mecanismul fin din carne și oase, de gînduri și vise și gata. Te prăbușești ca o clădire lovită de trăsnet. E suficientă o secundă ca zidurile tale să ajungă un morman de moloz.

Viața fiecărui om este ceva minunat, un univers încărcat de semnificații, de gusturi și trăiri, că numai un singur om dacă ar fi creat Dumnezeu și el ar fi făcut cît lumea toată. În contrast cu întinderea lui, căderea îl face atît de mic. Iată că-l poate reduce fizic și ideatic la un punct în mijlocul unei camere cu ușile închise. S-a bucurat de soare, a rîs, s-a jucat cu copiii lui, zi după zi, s-a pornit pe drumuri, a povestit cu colegii, vara s-a dus la mare, duminica la biserică și la petreceri în familie.

S-a bucurat în fiecare primăvară de liliacul înflorit sub fereastră, a spălat rufe și le-a întins la soare, a făcut lumină cu mîinile lui, pentru ca într-o zi, pe el, nedrept, întunericul să-l înghită.

Am văzut pe cineva drag, de curînd. Un om minunat, plin de viață și dragoste, generos și harnic. Un om foarte bun. Acum e un om bolnav. Un om singur. Nu pentru că ar fi lăsat singur de cei dragi, ci pentru că în lumea lui, oricît ai vrea, nu mai poți ajunge. Pentru mine, prăbușirea zidurilor unui om e o durere mult mai greu de suportat decît prăbușirea munților și pădurilor. (Și sper ca sub greutatea lor, universul magic al omului viu să fi rămas intact.)

Poate de aceea alergăm ca nebunii, sperînd să nu ne prindă clipa așezați, că poate-i este mai ușor.

Pînă atunci, să nu uitați să faceți tot ce vă place. Voi dați sens lumii, oricît timp ați avea pentru asta

Niciun comentariu: