NUI TE GANDI LA UN COPAC ALBASTRU
Cum ar fi să ai controlul conştient asupra respiraţiei, bătăilor inimii şi a tuturor proceselor fiziologice: inspiră, respiră… apoi inspiră şi iar respiră… Ar trebui să stai să te gândeşti la ele. Din fericire, partea din tine numită subconştient face ca toate astea să se întâmple automat. N-o să vorbim despre funcţiile subconştien- tului; e de-ajuns să ştim că subconştientul stochează amintirile, e locul unde se nasc sentimentele şi nu procesează negaţiile. Adică nu poţi să te gândeşti la ce nu vrei să te gândeşti fără să te gândeşti la asta. Dacă-ţi spun „Nu te gândi la un copac albastru!” te vei gândi la cel mai albastru copac, probabil în cele mai fine detalii, ca să ştii cu exactitate la ce nu trebuie să te gândeşti…
Subconştientul tău urmăreşte un singur lucru: să te facă fericit! Dacă-ţi place ciocolata, va căuta căi prin care să-ţi dea ciocolată; dacă-ţi place să bei te va duce la fântână. Şi dacă-ţi place să fie bine… Ce spui, ai vrut toată viaţa ta să fie bine şi nu s-a întâmplat nimic până acum? Asta pentru că nu ai vrut să-ţi fie bine. În schimb ai vrut să nu-ţi fie rău. Deci i-ai spus subconştientului tău „Nu vreau asta!” În primul rând, pentru a înţelege comanda, subconştientul trebuie să-şi imagineze ce e chestia aia pe care nu o vrei. Şi cum nu e nicio diferenţă între real şi imaginar, ghici ce ai atras în viaţa ta!
Încearcă asta pe un copil: spune-i să nu-şi bage nasturi în nas şi observă ce-o să facă. Spune-i unei persoane „Nu te îndrăgosti de mine!” şi vezi dacă mai scapi. Sau spune-i cât poţi de serios „Vii la mine dar cu o singură condiţie: să nu facem sex” şi ghici ce-o să faceţi!
Şi iată o strategie greşită: dacă sunt nefericit, o să mă gândesc la asta. Dacă mi-e bine, o să mă opresc din a mă gândi la asta. Pentru c-am fost obişnuiţi de mici să vedem doar părţile rele, să ne concentrăm atenţia doar pe ce-i greşit – vorbeam de asta la începutul reţetei fericirii. Am reuşit să antrenăm toată rasa umană să caute doar partea rea. Şi cu cât cauţi mai mult partea rea, cu atât mai uşor o s-o găseşti.
Câţi oameni cunoşti care abia aşteaptă să-ţi spună cât e de bine? Cât de bine se simt, cât de fericiţi sunt, cât de mult le-a plăcut o melodie sau ceva ce-au mâncat? Şi câţi îţi spun despre criză, probleme, lipsuri şi boli? Câţi îţi spun cât de naşpa sunt drumurile, ce antipatic e vecinul de deasupra şi târfa lui, ce zdreanţă e ospătăriţa şi cum i-ar da picioare-n gură politicienilor? Dar tu, ce îţi spui ţie?
E posibil ca vocea din capul tău să zică „Sper să nu dau rateu cum am dat ultima dată. Sper să nu mă concedieze şeful, sper să nu se supere copiii…” E ca şi cum ai spune „Nu vreau un copac albastru, nu vreau un copac albastru, nu vreau un copac albastru!” iar subconştientul ar spune „Asta vrea, din nou?!” Dacă ştii ce vrei, spune exact ce vrei. Dacă vrei friptură, nu spune că te-ai săturat de legume. Că urăşti legumele şi nu mai vrei. Spune că vrei friptură!
VOCEA DIN CAPUL TAU
Ştii că ai o voce în cap, nu? Aia care spune acum „Ce voce? Nu am nicio voce în cap!”
Aceeaşi care îţi spune că e greu, că n-ai nicio şansă, că nu te place şi oricum îţi stă naşpa, că o să se uite toţi la tine, că o să râdă şi mai bine nu te duci că şi-aşa te duci degeaba… Dar te-ai întrebat vreodată ce este vocea din cap? Când e ultima oară când ţi-a spus că-ţi stă bine, că zâmbetul tău e fermecător şi că poţi face mai mult decât crezi? Dar mai important de-atât, când e ultima oară când a tăcut? Chiar, când a venit?
Vocea din cap a apărut când erai mic, odată cu memoria şi logica. Memoria a început să ţină minte lucruri ca „fă-ţi curat în cameră” şi logica să asocieze asta cu „dacă nu, eşti pedepsit”. Iar vocea îţi spunea în timp ce te jucai „nu uita să-ţi faci curat în cameră”. Asta se întâmpla pentru a fi fericit. Dacă faci curat în cameră înseamnă că nu vei fi pedepsit înseamnă că vei fi fericit. Aşa creşti crezând tot ce-ţi spune. Într-o lume imprevizibilă plină de adulţi care abia aşteaptă să te pedepsească, vocea este salvarea ta…
Vocea care nu mai tace este motivul pentru care unii nu suportă liniştea. De aia vorbesc încontinuu, spunând de cele mai multe ori lucruri fără însemnătate, sau ascultă muzică la căşti, au tot timpul dat drumul la radio sau tv, orice numai să oprească bruiaţiile vocii. Ea caută explicaţii când suntem răniţi, spunând că „toţi bărbaţii sunt porci” sau „toate femeile sunt rable”; săraca voce încearcă să ajute, să găsească explicaţii şi motive să nu mai suferi şi a doua oară. Ai crezut-o atâţia ani încât ţi se pare aiurea că s-ar putea înşela.
Vocea din cap e responsabilă pentru emoţii, pentru frica nefondată de a face ceva banal. De ce ţi-ar fi frică să faci ceva ce n-ai mai făcut până acum? Ar trebui dimpotrivă, să fii încântat! Nu-i nimic, credeai că eşti tu gândind… Credeai că aşa sună gândurile tale, în capul tău. Şi ai dreptate, astea sunt doar nişte gânduri, iar tu nu eşti gândurile tale! Tu nu eşti mintea ta.
Ca un test, întreabă-te „oare care va fi următorul meu gând?” Acum aşteaptă. O să treacă puţin timp în linişte; în spaţiul ăsta eşti tu cel autentic, pe urmă zgomotul o să-nceapă iar. Cât despre obişnuinţa de a te sabota, felul în care ţi se adresează este o preferinţă de-a ta inconştientă pe care o poţi schimba oricând. La fel cum poţi schimba credinţa că tu şi cu vocea din cap sunteţi una şi aceeaşi persoană.
Ai două mâini. Tu nu eşti mâinile tale. Ai o minte. Tu nu eşti mintea ta! Foloseşte-ţi mintea, n-o lăsa pe ea să te folosească pe tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu