A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 9 iunie 2011

am citit:hose pablo

de te-ai apropia de o vacă şi i-ai striga vaco din răsputeri

ea ar ciuli urechile şi ar rumega verdeaţa necontenit. eu sunt ca vaca asta. ochii mei refuză să vadă iar urechile nu vor să asculte. mâinele mele nu vor să facă ce vrea Cuvântul şi pornirea bună, ci mâinele mele fac tocmai inversul. unicele care sunt deopotrivă şi bune şi rele, dar fără ca eu să le pot dirija în vreun fel, sunt gândurile.

de ţi-ai apropia privirea de toate greşelile mele, care sunt suficient de prezente şi constante, ai putea observa schimbarea de pe chipul meu, iar mai ales, în ochii tulburi şi plini de furie. mult mă pot lăuda şi multe pot spune de bine despre faptele mele şi despre meritul meu. puse pe un cântar, vorbele şi faptele mele nu apasă şi nu schimbă nicio cifră. insuficienţa şi nesiguranţa mea nu au putut să mă oblige niciodată să-mi plâng de milă. tot atunci, mândria (originară) îşi face culcuş în căldura gurii mele, astfel ca să pot da fiinţă vorbelor neadevărate şi goale.

de ai veni mai aproape de mine, ţi s-ar face silă şi mai ales te-ar apuca o greaţă rară. vinovăţia mea faţă de Dumnezeu, este unicul meu motor care încă mai lucrează cu un randament uimitor. celelalte din Carte, nu ştiu dacă au mai rămas vii înlăuntrul meu chiar dacă adesea încerc să re-dau viaţă rădăcinilor care încă mai zvâcnesc. apa mea este otrăvită, şi nu neg nici faptul că am scuipat în izvor şi am şi scuipat în fântână . culpabilitatea mea este ca un drum care trece printr-o poieniţă plină de lumină, pe care dacă o traversezi, intri în întunerecul din pădure. acolo undeva se găseşte El.

de aş veni mai aproape de Dumnezeu, aş vedea că nu trebuie să mă tem. în general, nu am pretenţii, mai ales de la El. în spatele vinului roşu şi în spatele mâncărurilor alese, (de aş putea da mai puţin burţii mele!) am descoperit iluzia esenţei. toată treaba asta iluzorie se reduce la timp. de aş putea să intervin puţin în creaţia Lui, aş îngheţa această clipă pentru o vreme oarecare. aş încerca să ajung la ştiinţa timpului, iar mai ales, la faptul că unicul element, asupra căruia Maşinăria Timpului n-are putere, este tocmai Dumnezeu. am umila impresie că El déjà este acolo când sfârşitul lumii a avut loc. poate şi cumva s-a făcut şi universul scrum. şi El este déjà în acel moment, acolo departe în timp, vorbindu-ne nouă despre fericire. iar dacă El este acolo cu noi, în păienjenişul timpului îndepărtat, iar eu sunt în veacul 21 încă şi mă pot ruga lui Dumnezeu ca el să mai schimbe ceva în mine şi în trăirea mea, atunci nu-mi rămâne decât să dezgheţ clipa la locul ei, şi să tac în continuare, suferind de un nesaţ. nesaţul credinţei şi setea de vinul roşu.

Niciun comentariu: